Cu ”Arcade”-le s-a finalizat restaurarea vechilor statui de pe porțiunea modernizată a bulevardului Independenței | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu ”Arcade”-le s-a finalizat restaurarea vechilor statui de pe porțiunea modernizată a bulevardului Independenței

• Primăria a investit 868.700 lei pentru a readuce la viață operele de artă • lucrările arată a fi de calitate și s-au finalizat înaintea termenului prevăzut în contract • singurul impediment este că denumirile inițiale ale unor statui au fost schimbate cu altele, care nu au nicio legătură cu viziunea inițială a artiștilor • mai sunt de restaurat și statuile de pe porțiunea nereabilitată a bulevardului, dintre Calea Galați și Str. Carantinei, care nu a fost prinsă în programul de investiții cu bani europeni dar care urmează să fie făcută cu bani de la bugetul local

 

La investiţia de proporţii de modernizare şi schimbare totală în bine a bulevardului Independenţei se adaugă şi capitolul “Realizare şi reabilitare socluri şi statui în Municipiul Brăila”, lucrările valorând 868.700 lei, asiguraţi de la bugetul local. Realizate în anii '60-'80, vechile statui ale bulevardului au fost restaurate în acest an de către specialişti în domeniu, care au utilizat cele mai moderne tehnolgii şi materiale. Executantul lucrărilor a fost Asocierea firmelor  SC “Stimex Cons” SRL – lider de asociere şi SC “BD Boxdesign” SRL din Brăila. S-a scurtat cu 1-2 luni termenul de execuţie, lucrările şi finisajele, inclusiv la noile socluri, au fost de calitate. Dar, pentru că trebuia să fie și un neajuns, vechilor  statui, reîntinerite ca aspect, li s-au aplicat greşit plăcuţele indicatoare, interschimbate cu denumiri agramate sau altele decât cele iniţiale. Sesizată situaţia, inclusiv de către ziarul nostru, lucrurile s-au remediat parțial, însă nu în conformitate cu denumirea dată de artişti, iar statuia “Adolescenţă” de la intersecţia Independenţei cu Str. Şcolilor a rămas tot rebotezată, cu numele … “Fata”!

Revenind la Arcadele de la intersecţia cu strada G-ral. Eremia Grigorescu, şi ele au o istorie aparte: schelele montate acum un an erau să cadă, astă iarnă, în timpul unei furtuni, peste trecători, lucrările fiind puse pe pauză luni de zile și repornite abia în vara acestui an. S-a procedat la decoperatarea până la armătura metalică a întregului ansamblu. Iar pe căldura de foc din iunie-iulie, meşterii constructori au lucrat intens şi ireproşabil. Acum, “Arcade”(le), cum sunt denumite, pot îndemna la diverse interpretări stilistice când sunt privite de către cei ieşiţi la plimbare pe bulevard.

Iar apropo de statuile bulevardului, urmează ca şi “Maternitate” de la Calea Galaţi să fie restaurată şi, dacă se păstrează trendul actual, să nu cumva să i se spună… “Mamă”, că tot se află lângă maternitate. Sau “Mama şi copilul ”, cum, printre alte variante, i se zicea în limbaj popular fostului birt “Tic – Tac”, din apropiere. Şi nu se ştie dacă bustul lui I.C.Frimu va rămâne tot ascuns în spatele unor arbori ornamentali şi afectat de trecerea anilor.

 

O situaţie fără ieşire?!

Mai rămâne de lămurit  când şi cum vor fi repuse pe socluri statuile realizate înainte de modernizarea bulevardului Independenţei, cele realizate la Simpozionul de Sculptură ”Nicăpetre” în perioada 2014 - 2019. Nu de alta, dar încă nu se întrevede o soluţie pentru această situaţie, deoarece intrarea cu o platformă auto cu macara ar însemna distrugerea pavelelor de pe aleea centrală a bulevardului, iar rețelele de contact de la liniile de tramvai şi copacii sunt alte impedimente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro