Cu Năstase prin Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu Năstase prin Europa

Adrian Năstase a fost judecat fiindcă a şantajat, a furat şi a luat şpagă. Şi măcar o parte dintre aceste infracţiuni, după mai bine de 7 ani de procese, au fost dovedite. Cu probe şi cu martori, după amânări repetate şi termene peste termene, în care a avut parte de cei mai buni avocaţi din România. În ciuda presiunilor şi tentativelor de reîncălecare a ei, Justiţia a reuşit încă o dată să reafirme ceea ce ar trebui să le intre bine în cap şi politicienilor români, anume că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" şi că "nimeni nu este mai presus de lege", adică articolul 16 din Constituţia României.

 

Reacţia violentă a premierului Victor Ponta la adresa Justiţiei arată că fostul partid al lui Adrian Năstase este o oală sub presiune şi că puşcăriabilii politici, floarea baronetului local şi naţional, exercită forţe uriaşe către vârful formaţiunii. "Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia!" - mesajul lui Voiculescu de acum doi ani revine în forţă odată ce puşcăriile îşi deschid gurile înfometate. Becali, Năstase, Voicu, Remeş, Babiuc... Ceasul ticăie şi pe măsură ce laţul se strânge în jurul Centrului, în jurul lui Voiculescu adică, disperarea împinge la gesturi din ce în ce mai nebuneşti. Lovitura de stat din 2012, furtul la urne, dramolete cu suiciduri regizate, atacuri furibunde la adresa instituţiilor nealiniate, a statului de drept şi a susţinătorilor acestora din ţară ori din străinătate, discursuri care frizează absurdul, dar şi care ne poziţionează, ca stat, într-o margine de lume... În final, fiindcă în logica machiavelică a politicii dâmboviţene scopul scuză mijloacele, mi-e teamă că se va încerca inclusiv dinamitarea parcursului european al României. În aparenţă, din Uniunea Europeană nu există cale de întoarcere, însă când vine vorba de libertatea politicienilor români şi de disperarea cu care şi-o apără, tare mi-e teamă că nimic nu e imposibil. Şi-o să vedem curând cam cât de pro-europene vor fi discursurile reprezentanţilor PSD.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro