Cum fabrică belgienii bere din pâinea nefolosită | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum fabrică belgienii bere din pâinea nefolosită

O mică fabrică de bere Brussels Beer Project, creată de doi prieteni, a decis să utilizeze pâinea la producerea uneia din tipurile sale de bere, numită Babylone. Numele se referă la babilonieni care, acum câteva mii de ani, produceau „sikaru", o băutură fermentată, un fel de „pâine de băut".
Babylone urmează acelaşi proces de producţie ca majoritatea berilor speciale belgiene, cu o singură diferenţă: malţul din orz se amestecă cu făina de pâine. „Pâinea este utilizată ca substitut al orzului, lucru care ne permite o economie de orz de circa 30%", spune Sebastien Morvan, care a lansat Brussels Beer Project alături de prietenul său, Olivier de Brauwere, scrie agerpres.ro.

Lupta împotriva risipei

Ideea le-a fost dată de Rob Renaerts, director şi bioinginer al asociaţiei Coduco (Bruxelles). „Acum trei ani am cercetat risipa de pâine din Bruxelles. Am aflat atunci că în ţările baltice se fabrică kvasul, băutură alcoolică pe bază de pâine. Dacă ne gândim bine, nu există aşa multe diferenţe între compoziţia pâinii şi cea a berii. Mi-am pus atunci întrebarea de ce nu s-a făcut acest lucru la Bruxelles. După trei săptămâni m-am întâlnit cu Sebastien pentru altceva şi am vorbit despre acest lucru", arată Renaerts.
„Am spus imediat da, fiindcă filosofia noastră este să luptăm împotriva risipei, mai ales că pâinea reprezintă 12% din totalul deşeurilor alimentare", spune, la rândul său, Sebastien Morvan.
După lansarea ideii, cei doi tineri întreprinzători au fost nevoiţi să găsească cea mai bună metodă de a transforma pâinea în făină. „A trebuit să găsim un cuptor bun, temperatura potrivită şi mixerul adecvat ca să ajungem la rezultatul scontat", afirmă tinerii berari. Materia primă provine din stocurile nevândute în ajun în trei supermarketuri din capitala belgiană.

Un adevărat succes!

Berea Babylone, lansată în luna februarie a acestui an, este tot mai cerută şi se pare le-a plăcut celor care au încercat-o, dacă se ia în considerare nota obţinută pe RateBeer (91 din 100 la categoria sa), site pe care se pot da note berilor preferate. Producţia se va dubla în curând, aşa încât, dacă echipa se gândea iniţial să producă 5 tone de făină necesară pentru umplerea a 100.000 de sticle, acum prevede să ajungă la 10 tone pentru a obţine o producţie de peste 200.000 de sticle pe an. Firma are ca obiectiv să creeze 20 de beri noi pe an şi să devină una dintre cele mai inovatoare fabrici de bere din Europa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro