Cum a scăpat unul dintre terorişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum a scăpat unul dintre terorişti

În luna iulie, la Bruxelles, el a fost condamnat, în contumacie, la 20 de ani de închisoare într-un proces privitor la filierele de recrutare a jihadiştilor belgieni pentru a fi trimişi în Siria. Cunoscut şi sub pseudonimul Abu Omar al-Baljiki, Abdelhamid Abaaoud a apărut într-o înregistrare video difuzată de Statul Islamic (SI) conducând un vehicul ce transportă cadavre mutilate către o groapă comună. Abaaoud este unul dintre cei doi indivizi care apar în centrul anchetei declanşate după sângeroasele atentate comise vineri noaptea în Paris. Autorităţile franceze şi belgiene îl mai caută şi pe Salah Abdeslam (26 de ani). Un frate de-al acestuia, Ibrahim Abdeslam (31 de ani), care a trăit în cartierul bruxellez Molenbeek, populat majoritar de musulmani, s-a aruncat în aer vineri noaptea la restaurantul Comptoir de pe bulevardul Voltaire din Paris.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro