Cum se fură cu tractorul şi cu autotrenul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum se fură cu tractorul şi cu autotrenul

Debutul campaniei agricole de vară aduce, ca în fiecare an, un nou val de infracţiuni pe care poliţiştii brăileni trebuie să le proceseze. Cel mai recent exemplu este cazul raportat de lucrătorii de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei, care l-au depistat în trafic pe DJ 203, în localitatea Sătuc, pe buzoianul Marian B. de 52 ani. Acesta conducea un tractor cu două remorci încărcate cu rapiţă, dar care nu aveau plăcuţe de înmatriculare. Surprizele nu s-au oprit aici, întrucât în urma verificării a rezultat că buzoianul nu avea nici permis de conducere pentru categoria de vehicul pe care o conducea, iar tractorul şi remorcile nu erau înregistrate. Mai mult, bărbatul nu a putut prezenta documente justificative pentru cele 8,6 tone de rapiţă pe care le transporta. "Pentru faptele comise bărbatului i s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 334 şi 335 din Codul Penal şi a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), iar întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia unei societăţi comerciale de profil", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, inspector Jenel Şogor.
Un alt caz rezolvat de poliţiştii brăileni este cel al unui fermier din localitatea Roşiori, care a reclamat furtul de grâu de pe proprietatea sa. "Poliţiştii s-au deplasat imediat în locul indicat şi au stabilit că S.Gheorghe, de 58 ani, din Brăila, conducător auto pe un autotren, a preluat de pe tarlaua reclamantului o cantitate de grâu, pe care urma să o transporte la Baza Siloz Dudeşti. Însă, când a ajuns în comuna Dudeşti, în urma unei înţelegeri anterioare cu localnicul B. Marian, a basculat o parte din grâu în faţa imobilului acestuia, după care a predat restul încărcăturii la siloz", a explicat Jenel Şogor. De asemenea, sursa citată a adăugat că întreaga cantitate de 1,16 tone de grâu a fost predată persoanei păgubite şi că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi complicitate la furt.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro