Curtea Constituţională a dat undă verde propunerii de revizuire a Constituţiei privind căsătoria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Curtea Constituţională a dat undă verde propunerii de revizuire a Constituţiei privind căsătoria

Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, în sensul în care aceasta respectă limitele revizurii, însă judectorii nu s-au pronunţat pe fondul problemei-definirea căsătoriei ca uniune între femeie şi bărbat- nici asupra oportunităţii.

Decizia a fost luată în unanimitate şi, drept consecinţă, iniţiativa poate intra în dezbaterea Parlamentului, unde este însă nevoie de o majoritate calificată pentru a fi adoptată. În cazul în care ar fi aprobată de Parlament, propunerea trebuie să fie suspusă şi unui referendum naţional.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a argumentat că judecătorii au făcut o analiză tehnică a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei, iar avizul nu înseamnă o pronunţare pe fond. "Am avut de verificat dacă revizuirea nu a încălcat limitele revizuirii, în sensul că ar fi putut afecta independenţa, limba oficială, forma de guvernământ. Nu este cazul. A doua condiţie era să nu fie suprimate drepturile fundamentale ale cetăţenilor prin această propunere. Din cel puţin două puncte de vedere nu s-a constatat că ar fi putut fi suprimate", a explicat Dorneanu.

El a detaliat că dreptul la căsătorie nu este un drept fundamental în România, iar dreptul la viaţa de familie înseamnă mai mult decât simpla căsătorie. "Dreptul la căsătorie, deocamdată în România, nu este consacrat constituţional sau prin altă lege ca un drept fundamental. Legislaţia europeană cu privire la aceasta recomandă o largheţe a statelor, le dă o marjă de suveranitate să se pronunţe dacă admit sau nu căsătoria între cupluri de acelaşi sex. De asemenea, nu este încălcat nici conceptul de viaţă de familie, pentru că acesta este mult mai larg decât sfera căsătoriei, decât relaţiile dintre viitorii soţi. Cuprinde relaţiile cu copii, cu rudele, defineşte care sunt obligaţiile acestora, legăturile de rudenie. Deci nici din punctul acesta de vedere nu s-a putut reţine că s-ar fi încălcat acest drept", au fost explicaţiile preşedintelui CCR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro