Cuza Sport a pierdut cu 100-96 la CSM Sighetu Marmaţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuza Sport a pierdut cu 100-96 la CSM Sighetu Marmaţiei

• echipa brăileană părăseşte Cupa României • Cuza Sport nu poate conta pe americanii aduşi în această vară, de înlocuit nu a avut cum, din lipsa fondurilor financiare, iar în acest meci străinii au făcut diferenţa • Cuza Sport joacă sâmbătă, în campionat, la ABC Athletic Constanţa

 

Meciul retur din maşa a doua a Cupei României dintre Cuza Sport şi CSM Sighetu Marmaţiei a fost unul dârz disputat, spectaculos pe ultma sa parte însă formaţia brăileană nu a reuşit să întoarcă rezultatul din tur, mai mult ea a pierdut, 100- 96, şi acest joc şi a fost eliminată din competiţie. Lipsa unui buget pe care conducerea clubului să-l folosească pentru a-şi întări lotul s-a făcut simţită. Cuza Sport nu mai poate conta pe americanii aduşi în această vară, de înlocuit nu a avut cum, din lipsa fondurilor financiare, iar în acest meci străinii au făcut diferenţa.

CSM-ul a controlat ostilităţile în teren în primul sfert, americanii din lot  Edwards şi Thomas au dat recital sub panoul gazdelor astfel că după primele 10 minute ale partidei echipa vizitatoare conducea cu 26-19, iar soarta calificării formaţiei brăilene era deja compromisă.

CSM-ul a continuat să dicteze ritmul partidei şi la mijlocul sfertului secund conducea cu 40-29. Formaţia din Sighetu Marmaţiei a avut 22 de puncte avans, 58-38, diferenţă stabilită în urma celor nouă coşuri de 3 puncte, la pauza mare.

Având calificarea asigurată, oaspeţii au mai redus din turaţie, iar Cuza Sport a reuşit să se apropie la jumătatea sfertului al treilea la 13 puncte. Baschetbaliştii pregătiţi de Mircea Totolici şI Cătălin Ştefănescu au continuat să se apropie de adversarii lor, astfel că după sfertul al treilea mai aveau de recuperat, ca să egaleze, doar şase puncte, 68-74.

Ultimul sfert a fost cel mai spectaculos, jucătorii echipei brăilene au făcut în continuare risipă de energie însă nu au reuşit nici măcar să câştige acest meci, deşi cu 15 secunde înainte de final mai avea de recuperat doar trei puncte, 96-99,

CSM Sighetu Marmaţiei s-a impus cu  100-96 şi merge mai departe în Cupa României.

Pentru Cuza Sport Brăila urmează un meci dificil în Liga Naţională, în deplasare, la ABC Athletic Constanţa. Partida va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, în Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 18.00.

Pentru Cuza Sport au marcat Joshua Keyes 27 puncte, Andrei Damian 22, Ciprian Ţelinoiu 18 puncte, Adrian Movileanu 9, Andrei Sava 9, Vlad Chiriac 7, Florin Voiculeţ 4.

Cei mai buni marcatori ai formaţiei din Sighetu Marmaţiei au fost Thomas şi Edwards, cu 34 şi respectiv 24 puncte înscrise.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro