Cuza Sport a pierdut primul meci din acest sezon | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuza Sport a pierdut primul meci din acest sezon

formaţia brăileană a fost învinsă cu 65-55, într-un joc derby, de Politehnica Iaşi • Cuza Sport rămâne însă lidera grupei a treia din Liga I

 

Duminică după-amiază, în etapa a 3-a a returului Ligii I la baschet masculin, Cuza Sport a suferit prima înfrângere din acest sezon competiţional. Formaţia brăileană a pierdut la zece puncte diferenţă, 65-55, partida disputată în deplasare, la Politehnica Iaşi. Chiar dacă a pierdut acest joc, echipa antrenată de Mircea Totolici şi Cătălin Ştefănescu rămâne lidera grupei, având un punct avans în faţa formaţiei ieşene.

Dumincă, în Sala Polivalentă din Iaşi, a avut loc derby-ul returului în grupa a treia a Ligii I, cel dintre Politehnica şi Cuza Sport Brăila. Echipa ieşeană a câştigat la şapte puncte, 19-12, primul sfert, însă cu o apărare mult mai sigură gruparea de la Dunăre a reuşit să se impună în următoarele două sferturi, cu 9-8 şi respectiv 14-12, însă tot ieşenii au început cu un avantaj de patru puncte, 39-35, ultimul act al derby-ului. Politehnica Iaşi a avut o evoluţie mult mai bună în sfertul al patrulea, pe care l-a câştigat cu 26-20, şi astfel formaţia pregătită de Andelco Mandic şi Viorel Nănescu a reuşit să-şi ia revanşa după ce la sfârşitul lunii octombrie a pierdut cu 82-79 în faţa echipei Cuza Sport în Polivalenta brăileană.

Pentru Cuza Sport au marcat: Andrei Căpuşan 15 puncte, Richard Mc Calop 14, Craig Nicholson 11, Cristian Corneanu 9, Florin Voiculeţ 4, Ciprian Ţelinoiu 2. Au mai jucat Claudiu Lungu, Şerban Halici, Bogdan Sandu. De la Politehnica Iaşi cei mai prolifici jucători au fost Jarmale şi Amarghioalei, cu 22, respectiv 15 puncte marcate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro