Reprogramată pentru astăzi din cauza decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, prima partidă a returului turneului play-off programează pe Municipal un duel interesant între Dacia Unirea, locul al treilea, şi Academica Clinceni, locul al patrulea. Brăilenii au nevoie de un succes pentru a continua cursa spre prima ligă. Săptămâna trecută, Alin Pânzaru a efectuat antrenamentele cu jucătorii săi, de la ora 11.00, după reprogramarea jocului şedinţele de pregătire s-au derulat la ora 17.00, ora oficială a partidei de astăzi.
"Ne aşteaptă patru meciuri dificile în două săptămâni, iar câştig de cauză vor avea echipele ai căror fotbalişti se vor recupera mai bine după meciuri şi vor avea un ritm foarte bun de joc. Jucăm cu Academica Clinceni şi suntem obligaţi să câştigăm, apoi vom merge sâmbătă în Giuleşti pentru partida cu Rapid, care se va desfăşura de la ora 13.00. Iniţial, meciul cu Rapid a fost programat la ora 17.00, între timp s-a stabilit o altă oră. Sper să încheiem cu bine această săptămână, apoi vom juca două partide pe teren propriu. Cu excepţia lui Iosofache, tot lotul este valid şi sper să acumulăm cât mai multe puncte", a declarat Alin Pânzaru.