Astăzi, de la ora 18.00, în prima manşă a semifinalelor Cupei României - faza judeţeană la fotbal, pe Municipal se întâlnesc Dacia Unirea 2 Brăila şi Sportul Chiscani, meciul care, de fapt, trebuia să se dispute în ultimul act al competiţiei. Sorţii au decis ca aceste două formaţii să se întâlnească în semifinale, astfel că iubitorii de fotbal din Brăila şi cei din Chiscani vor avea posibilitatea să asiste la două partide spectaculoase. Ambele echipe doresc să facă pasul în finala competiţiei.
"Fără să fiu acuzat de lipsă de modestie, consider că satelitul Daciei Unirea este echipa potrivită pentru ca Sportul Chiscani să repete înaintea meciului de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Nu ştiu dacă vom putea folosi fotbaliştii de la prima echipă care au drept de joc în acest eşalon, ei sunt într-o binemeritată vacanţă după un sezon foarte bun. Dacă aceştia nu vor veni vom miza pe juniorii pe care i-am folosit şi în campionat. Dar indiferent de componenţa echipei pe care o vom alinia, vom lupta să ne calificăm în finală", a declarat Vasile Darie, antrenorul echipei Dacia Unirea 2 Brăila.
"Vom aborda cu aceeaşi seriozitate din campionat şi partidele care au mai rămas de disputat. Avem întreg lotul valid. Luni la antrenament atmosfera a fost foarte bună, jucătorii s-au pregătit cu seriozitate şi trebuie să ne îndeplinim obiectivele. Mai avem de disputat cinci meciuri, le vom aborda ca pe cinci finale şi vom merge de fiecare dată să câştigăm, nu să facem act de prezenţă. Am câştigat campionatul, iar următoarele obiective sunt câştigarea etapei judeţene a Cupei României şi apoi a barajului de promovare în Liga a III-a" a declarat Georgel Pascu, instructorul echipei Sportul Chiscani.
De la aceeaşi oră, la Traian are loc cea de a doua semifinală în care adversare sunt Victoria Traian şi Pandurii Tudor Vladimirescu.