Dacia Unirea Brăila s-a impus cu 4-2 în amicalul cu Unirea Braniștea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea Brăila s-a impus cu 4-2 în amicalul cu Unirea Braniștea

• formația brăileană a condus cu 3-1 la pauză • Alexandru Duțu a deschis scorul cu un gol spectaculos • Koko a realizat o “dublă, iar Eloh a stabilit scorul final • la Unirea Braniștea au jucat în repriza a doua brăilenii Marius Coman, care a și marcat, și Marius Moroianu • juniorii Daciei Unirea sunt în cantonament la Nehoiu

 

Dacia Unirea a câștigat cu 4-2 partida susținută în deplasare, la Unirea Braniștea, acesta fiind cel de-al doilea amical al verii pentru echipa pregătită de Marian Samilă și Adrian Baldovin.

Partida a început la ora 10.30 și după doar 2 minute Altay a ratat prima șansă de gol a formației brăilene. În minutul 4, Unirea Braniștea a deschis scorul prin Grădinaru, însă bucuria gazdelor a durat doar două minute pentru că unul dintre cei mai buni jucători din prima repriză, Alexandru Duțu, după o combinație cu Răileanu, a egalat cu o “scăriță” peste portarul gazdelor, min. 6: 1-1. La capătul primului sfert de oră, Duțu i-a pasat lui Koko, acesta a marcat și Dacia Unirea a trecut în avantaj, min. 15: 1-2. Răileanu (min. 17) și Nicolas (min. 20) și-a încercat șansele de la distanță dar Negraru a fost la post. În minutul 25, accidentat, Altay a fost înlocuit cu Trandafir. În minutul 29, Eloh l-a văzut ieșit dintre buturi pe Negraru, a trimis un lob de la 45 m dar mingea a trecut razant cu bara din dreapta. Duțu a ratat din 6 metri în minutul 33, însă două minute mai târziu Koko a realizat “dubla” și Dacia Unirea conducea cu 3-1 la Braniștea. Acesta a fost și scorul primei reprize. Accidentat pe final de repriză, Duțu a rămas pe banca de rezerve și în locul lui a intrat Ghiță.

În repriza a doua, antrenorii gazdelor au trimis în teren jucători experimentați precum Cireș, Țicămucă, Hilohi, Lefter, Marius Coman, Moroianu, iar după numai opt minute Unirea Braniștea a redus din diferență, după reușita lui Coman. Țicămucă putea egala în minutul 60 dar nu a găsit spațiul porții apărate de Ochiană, din doar 6 metri. Pe fondul de dominare teritorială a gazdelor, Dacia Unirea a marcat al patrulea gol, pe contraatac, prin Eloh, min. 71: 2-4. Marius Coman (min. 78) și Lefter (min. 83) au șutat periculos pe spațiul porții dar Ochiană a fost la post iar Dacia Unirea, cu o echipă foarte tânără, s-a impus cu 4-2.

“Am încheiat săptămâna de pregătire cu un joc bun, împotriva unei echipe cu un lot valoros de Liga a III-a. Mă bucur că băieții au avut atitudine și ambiție, asta le cerem noi, antrenorii, în fiecare zi. Mai avem mult de lucru în săptămânile următoare pentru a ne consolida relațiile de joc și bineînțeles pentru unitatea grupului. Munca, responsabilitatea și disciplina sunt valorile după care ne ghidăm”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă.

Dacia Unirea: Ochiană - Eloh, Sava, Will, Boroditenco – Baștiurea, Altay (min. 25: Trandafir), Koko, Nicolas (min. 78: Nechifor) – Răileanu (min. 61: Stoian), Duțu (min. 46: Ghiță). În ultimele 5 minute au mai jucat Condruz, Postolache, Turcu.

 

Juniorii clubului sunt în cantonament montan la Nehoiu

În această perioadă, grupele de juniori ale AFC Dacia Unirea Brăila, singurul club brăilean clasificat de FRF în rândul Academiilor de Fotbal din România, se pregătesc pentru sezon competițional 2024-2025 în cadrul unui cantonament montan în stațiunea Nehoiu. Această acțiune se desfășoară în cadrul programului sportiv “Dacia Unirea Brăila – Educație prin Sport 2024”, program finanțat de Consiliul Județean Brăila.

“Cu mulțumiri autorității publice finanțatoare, urăm succes copiilor noștri și îi așteptăm cu rezultate cât mai bune în competițiile oficiale”, se specifică în comunicatul clubului brăilean.

Grupele de copii șI juniori participă în următoarele competiții de fotbal:

- juniori U19, antrenor Iulian Bogoș - campionat național FRF,

- juniori U17, antrenor Victor Olenic - campionat național FRF,

- juniori U15, antrenor Victor Olenic - campionat județean AJF Brăila,

- juniori U13, antrenor Cătălin Stănciulescu - campionat județean AJF Brăila

- juniori U11, antrenor Iulian Bogoș - campionat județean AJF Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro