* echipa brăileană de fotbal, fără patru titulari și cu salariile neplătite de patru luni * Florentin Petre speră să ajungă cu o zi înaintea meciului la Rădăuți dar deocamdată clubul brăilean nu are banii pentru a efectua această deplasare * “Bucovina Rădăuți este favorită la victorie în primul meci”, spune antrenorul Daciei Unirea
Dacia Unirea și-a realizat primul obiectiv, clasarea pe unul dintre primele două locuri ale Seriei a II-a a Ligii a III-a, însă viitorul apropiat nu sună bine pentru echipa antrenată de Florentin Petre. Clasată pe locul al doilea în grupă, Dacia Unirea va juca primul meci de baraj pentru accederea în Liga a II-a, în deplasare, la liderul primei serii, Bucovina Rădăuți, cu un lot decimat de accidentări. De altfel și înfrângerea din ultima etapă a returului, 1-2, de la CSM Rm. Sărat, este rezultatul acestei situații nedorite de echipa fanion a Brăilei.
Golgeterul Patrick Petre, căpitanul echipei Florin Lungu și Paliu au șanse minime să joace în primul duel cu Bucovina, iar la antrenamentul de marți, de la Cazasu, a resimțit dureri la o coapsă și fundașul central Cătălin Stănciulescu. Dar acestea sunt cazurile care nu vor fi recuperate, pentru că mai sunt jucători care în această săptămână au avut un program mai lejer, tot din cauza unor recidive ale unor accidentări mai vechi. În aceste condiții, Florentin Petre va avea la dispoziție pentru partida tur cu Bucovina Suceava doar 12-13 jucători. Iar antrenorul Daciei Unirea consideră că, cel puțin în acest meci, Bucovina Rădăuți este favorită la victorie.
“Din păcate, calificarea pe locul al doilea în grupă a lăsat urme. Avem patru jucători titulari care sunt accidentați iar șansele lor de a juca în acest prim meci cu Bucovina sunt în proporție de 10%. Sper ca măcar ceilalți fotbaliști să fie în plenitudinea forțelor pentru că mai avem câțiva cu probleme medicale. Din acest punct de vedere, al loturilor, Bucovina Rădăuți este favorită la victorie în primul meci. Adversara noastră a terminat sezonul regulat pe primul loc, este campioana Seriei I, o echipă cu jucători cu talie, cu jucători valoroși de pe plan local, care tratează foarte bine fazele fixe. Nici suprafața de joc unde vom evolua la Rădăuți nu se prezintă în condiții prea bune”, ne-a declarat Florentin Petre.
Jucătorii Daciei Unirea, neplătiți de patru luni
Accidentările nu reprezintă singura problemă a antrenorului de la Dacia Unirea. Florentin Petre este nevoit să-și motiveze jucătorii în condițiile în care aceștia nu și-au mai primit salariile de patru luni.
“Așa este, clubul se confruntă cu probleme financiare. Este greu să motivezi un fotbalist care nu și-a mai primit salariul de patru luni. Și asta în condițiile în care, Dacia Unirea a avut al 6-lea buget din seria a II-a, a Ligii a III-a. Cu bani puțini am făcut lucruri mari pentru Brăila, mă refer la clasarea pe locul al doilea. În comparație cu jucătorii adversarei care, din câte știu, sunt cu banii la zi. Dar fotbaliștii Daciei Unirea nu au acuzat neplata salariilor și s-au luptat pentru a se menține în obiectiv. Ni se pare îmbucurător faptul că președintele CJ, Francisk Chiriac, ne va susține în continuare. Trebuie să recunoaștem că fără bugetul de la CJ, Dacia Unirea nu mai era acum. A revenit lângă noi și omul de afaceri, Florin Cârligea. Promisiuni avem în acest sens”, a mai spus Florentin Petre.
Florentin Petre: “Dăm din colț în colț să facem rost de bani”
Antrenorul Daciei Unirea, alături de conducerea clubului, caută soluții ca echipa să poată ajunge la Rădăuți cu o zi mai devreme, soluții reprezentând banii necesari pentru această deplasare.
“Dăm din colț în colț să facem rost de bani. Trebuie să ajungem la Rădăuți cu o zi înaintea meciului, dar cel puțin la acest moment (n.r. marți, 4 mai) suntem în căutări. De altfel, așa a fost tot returul, cu bani puțini și mâncare la casoletă”, a mai spus antrenorul Daciei Unirea.
Bucovina Rădăuți implicată într-un scandal de mituire a arbitrului
La meciul direct din 20 martie, Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava, încheiat nedecis, 1-1, arbitrul Sorin Vădana a găsit în vestiar 6.000 de lei. Conform informațiilor apărute în presa locală, banii fiind lăsați acolo de echipa gazdă, ca să câștige acel meci. Vădana a fotografiat bancnotele și l-a informat pe supervizorul de arbitri, Gheorghe Constantin, din Suceava. Imediat după meci, Sorin Vădana a anunțat Comisia Centrală de Arbitri. Ulterior, cazul a ajuns la comisiile federației Române de Fotbal. După lungi tergiversări cazul s-a soluționat pe 26 aprilie. Atunci clubul Bucovina Rădăuți a fost amendat cu 35.000 lei, de către Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Această sancțiune a fost aplicată clubului menționat pentru “deficiențe de organizare și comportament nestatutar al oficialilor la meciul de campionat cu Foresta Suceava, din 20 martie, nu pentru tentativa de mituire a arbitrului”. Vichenție Popescu, președintele clubului și unul dintre oamenii de ordine ai firmei de pază, au fost amendați cu câte 12.500 lei și suspendați pe o durată de trei luni din activitatea sportivă.