Dan Voiculescu, CONDAMNAT la 10 ani de închisoare CU EXECUTARE în dosarul ICA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dan Voiculescu, CONDAMNAT la 10 ani de închisoare CU EXECUTARE în dosarul ICA

Dat fiind că are mai mult de 60 de ani, Voiculescu poate scăpa cu executarea a unei treimi din pedeapsă - respectiv 3 ani şi 4 luni - dacă în timpul detenţiei nu va avea abateri disciplinare.

Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA București şi fost ministru al Comunicaţiilor, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

Corneliu Popa, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare.

În același dosar, a fost condamnat la 6 ani de închisoare Jean-Cătălin Sandu, administrator al S.C. Benefica S.A. București (firmă din grupul Grivco) în perioada 01.01.2002 - 28.01.2005, director al Direcției Juridice din cadrul ADS în perioada octombrie 2001 - mai 2005, membru AGA al S.C. I.C.A. SA București în perioada noiembrie 2003, secretar executiv al PC și vicepreședinte al AVAS.

Gheorghe Mencinicopschi, fost director general și membru al AGA și, ulterior, al CA la ICA București, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea ICA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro