Dan Voiculescu a spălat banii printr-o metodă rudimentară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dan Voiculescu a spălat banii printr-o metodă rudimentară

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care l-au condamnat pe Dan Voiculescu susţin că acesta a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, pentru a ascunde bunurile obţinute ilegal din privatizarea ICA.
În motivarea deciziei prin care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare, judecătorii arată că acesta a încheiat în anul 2004 cu Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) un contract de împrumut iar scopul acestui contract era de a ascunde preluarea ilegală a acţiunilor institutului, relatează Agerpres.
Magistraţii arată că fapta lui Dan Voiculescu, constând în aceea de a fi dobândit în nume propriu, în perioada 24.05.2004 - 14.02.2005, prin două operaţiuni succesive de majorare a capitalului social al SC ICA SA şi o operaţiune de cesiune de acţiuni, iniţial 70,30% iar în final nivelul participaţiei a crescut la 92,40% din acţiuni, pe care le-a donat fiicelor sale, în condiţiile în care cunoştea că acestea au fost obţinute ilegal de SC Grivco SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.
"Împrejurarea că inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, consacrată poate de cel mai cunoscut spălător de bani din toate timpurile, Meyer Lanski, nu este de natură să îl transforme în tăinuitor, deoarece pe parcursul săvârşirii acestor acte materiale a urmărit, în permanenţă, realizarea obiectivelor procesului de spălare a banilor, în scopul optimizării posibilităţilor de utilizare a bunurilor ilegal obţinute în derularea unor viitoare afaceri profitabile. Or, nu toţi criminalii financiari resimt nevoia să creeze scheme elaborate în scopul oferirii unei aparenţe de legitimitate provenienţei fondurilor infracţionale", au arătat judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, în motivarea condamnărilor dispuse în 8 august, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Fiicele lui Voiculescu au primit donaţii fără a avea dreptul să dispună de acestea

Magistraţii de la Curtea de Apel au precizat în motivare că deşi procesul spălării banilor are ca trăsături definitorii "complexitatea, sofisticitatea, iar datorită multitudinii de posibilităţi oferite de sistemul financiar, există un proces de evoluţie a tehnicilor de spălare a banilor în paralel cu modernizarea sistemelor de prevenire a acestei infracţiuni", totuşi cei care comit fapte de spălare a banilor sunt cei care fixează nivelul de complexitate al operaţiunilor.
"Or, în cauza de faţă, deşi inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) le-a transmis fiicelor sale cu titlu gratuit o parte din bunurile dobândite prin privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară, le-a interzis, totodată, acestora să dispună de aceste bunuri în timpul vieţii fără acordul său", au scris judecătorii în motivare.
În documentul citat se mai arată că Dan Voiculescu a urmărit disimularea originii ilicite a "proprietăţilor şi fondurilor murdare", el urmărind să orienteze aceste avantaje, "într-o manieră cât mai discretă", către afaceri profitabile. "Ca o consecinţă a acţiunilor de ascundere şi disimulării, prin încheierea contractului de împrumut între inculpatul Dan Voiculescu şi SC ICA SA, bunurile provenite din privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară au apărut în materialitatea lor, într-o altă lumină şi cu o altă semnificaţie, în patrimoniul inculpatului Dan Voiculescu printr-o majorare de capital şi o conversie a pretinsului împrumut acordat ICA în acţiuni, fără nicio legătură cu provenienţa lor ilicită, reală", au mai arătat judecătorii în motivare.

Cine a fost Meyer Lansky

Meyer Lansky (Meyer Suchowljansky, pe numele său real) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri americani din anii 30, cu activităţi legate în special de jocurile de noroc, desfăşurate atât în SUA, cât şi în Cuba şi Anglia. Lansky a avut o influenţă importantă şi în mafia italiană, în special datorită relaţiei cu un important exponent al acesteia - Lucky Luciano. El era supranumit "contabilul mafiei".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro