De ce vrei în Parlament, stimate candidat?: Răspunde astăzi, Florin Cârligea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce vrei în Parlament, stimate candidat?: Răspunde astăzi, Florin Cârligea

• candidat la Senat pe poziţia I pe lista PNL Brăila, omul de afaceri Florin Cîrligea a răspuns primul provocării ziarului „Obiectiv – Vocea Brăilei”

 

A început campania electorală! Parlamentarii care mai vor un mandat şi-au prezentat deja rapoartele de activitate. Dacă brăilenii au fost sau nu mulţumiţi de activitatea lui Mihai Tudose(PSD), Ion Rotaru(PSD), Vasile Varga(PNL) şi Marioara Nistor(PMP) rămâne de văzut la vot. Pe lângă aceştia însă, sunt o mulţime de alţi candidaţi pe locuri posibil eligibile pe listele partidelor mai mari sau mai mici. De ce vor să candideze? Ce-i recomandă din propria biografie să aspire la un loc în Parlamentul României? De ce i-am vota noi, brăilenii? Trei întrebări simple la care aşteptăm răspunsuri din partea candidaţilor la adresele monica@obiectivbr.ro şi alexandru_necula86@yahoo.com

Iată răspunsurile primite ieri din partea lui Florin Cârligea, numărul 1, la Senat, pe lista PNL Brăila:

 

Voi pleda pentru o legislaţie simplă şi clară, care să nu mai poată fi speculată în fel şi chip”

De ce candidez? Candidez pentru că sunt ferm convins că, în Parlamentul României, trebuie să ajungă oameni cu rezultate notabile în domeniul lor de activitate, care ştiu bine cu ce se confruntă în viaţa de zi cu zi şi care pot veni cu o participare consistentă şi competentă la un proiect legislativ care să corespundă necesităţilor reale ale românilor. Consider că am rezultate în munca mea de antreprenoriat şi cunosc bine acele probleme legislative şi birocratice care îngreunează sau împiedică performanţa în libera iniţiativă. Voi pleda pentru o legislaţie simplă şi clară, care să nu mai poată fi speculată în fel şi chip şi care să asigure predictibilitate şi stabilitate. Candidez şi pentru că, prin prezenţa mea în Senatul României, voi susţine un guvern condus de Dacian Cioloş, singurul premier potrivit pentru această perioadă complicată prin care trece ţara”.

 

 „Rezultatele mele sunt clare, pe cifre, sunt publice şi recunoscute”

 „Ce mă recomandă? Biografia mea este una clară, aproape matematică. După cum am mai spus, sunt un om practic, nu un filozof. Rezultatele mele sunt clare, pe cifre, sunt publice şi recunoscute de cei mai competenţi oameni în domeniu, cât şi de presa de specialitate. Biografia mea este una reală, care se vede cu ochiul liber şi nu necesită nicio interpretare pentru a fi înţeleasă”.

 

 „Uşa mea este deschisă pentru oricine va dori să-mi ceară socoteală”

„De ce m-ar vota brăilenii? Sunt brăilean. Viaţa mea este aici, în Brăila. Firma mea este înregistrată în Brăila. Obiectivele mele de viitor privesc Brăila. Nu plec nicăieri, nu-mi mut firma în alt oraş, iar uşa mea este deschisă pentru oricine va dori să-mi ceară socoteală sau explicaţii. Voi da socoteală brăilenilor pentru tot ce voi face în Parlamentul României. Le voi da socoteală prin fapte, nu prin cuvinte”.(M.P., A.N.)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro