De frica lui Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De frica lui Stancu

Şi nu pentru că are el cine ştie ce merite, ci pentru că restul partidelor importante din Brăila parcă zici că lucrează în slujba lui. Mă refer la PDL şi PNL. Este adevărat, o perioadă de timp, liderul PNL, Constantin Cibu, l-a atacat pe preşedintele CJ în conferinţele de presă numai că atacurile se bazau pe vorbe, pe opinii personale, şi mai puţin pe fapte concrete. A comentat schimbările de la direcţiile deconcentrate, nepotismul, numirea prefectului, schimbarea lui Mihăilescu, în general chestiuni criticate de presa locală. Practic, aportul personal al lui Cibu a constat în apelativul "satrap local", cu care l-a gratulat pe liderul PSD. Stancu a reacţionat ameninţător transmiţându-i lui Cibu că dacă nu se potoleşte va face el nişte dezvăluiri compromiţătoare şi, culmea, fostul primar s-a potolit aproape imediat. Sunt convinsă că Stancu este considerat un satrap local de mulţi apropiaţi printre care şi destui colegi de partid, dar comportamentul lui nu ar fi posibil dacă cei din preajmă nu i-ar permite. De pildă, sunt sigură că şi fostul primar are dovezi compromiţătoare despre preşedintele CJ, din perioada când lucrau împreună, dar probabil că dezvăluirea acelor secrete l-ar pune şi pe el într-o lumină nefavorabilă. Aşa că a cedat presiunilor făţişe din partea lui Stancu şi a tăcut, nu din prima, ci din a doua conferinţă de presă ulterioară ameninţărilor. De exemplu, aş fi fost curioasă să ne explice Cibu cum pe vremea lui se putea face un patinoar cu 10 miliarde lei vechi, iar acum a ajuns să coste de cinci ori mai mult. Nu numai că fostul primar n-a scos un cuvânt pe tema asta, dar şi liberalul Vasile Datcu a amuţit brusc după ce mai întâi l-a supărat puţin pe Stancu într-o şedinţă a Consiliului Judeţean. În ceea ce o priveşte pe Diana Tuşa, celălalt parlamentar al PNL Brăila, deci al opoziţiei, lucrurile nu stau cu mult mai diferit. Tuşa are ce are cu Cârligea şi punct. Pe Stancu nu-l atinge nici cu o floare. Nu e de mirare, câtă vreme liderul PSD a avut grijă ca în colegiul I unde a candidat Tuşa să nu-i repartizeze un contracandidat puternic. Astfel, Daniela Bartoş care ani de zile a mers în judeţ şi a ajutat primari de localităţi s-a trezit dată la o parte şi plantată, hodoronc-tronc, la oraş, în colegiul I. Oricum, Tuşa a ieşit pe locul III, dar şansele ei de a intra în Parlament la redistribuire s-ar fi redus substanţial dacă cel aflat pe poziţia întâi lua mai multe voturi. Situaţia a fost oarecum similară şi în colegiul II, sacrificatul de serviciu fiind Doru Damian, în favoarea liderului PDL, Eugen Bădălan, care a intrat în Parlament de pe poziţia a doua. În aceste condiţii, nu e de mirare că Stancu consideră că mulţi îi datorează intrarea în Parlament. Aşadar, este explicabilă această slugărnicie faţă de preşedintele CJ, proaspăt reales şi preşedinte al PSD Brăila. Totuşi, zău dacă pot să pricep ceva! Lipsa de reacţie, inconsistenţa subiectelor aduse în discuţie în conferinţele de presă, obedienţa vădită faţă de PSD a consilierilor municipali şi judeţeni care ridică mâna la comandă, se vor deconta în curând. Alegerile europarlamentare bat la uşă şi măcar Eugen Bădălan ar trebui să fie neliniştit dacă nu de-a dreptul îngrijorat. Păi, dacă PDL Brăila nu obţine cel puţin 25% din voturi, plus 6% pentru Elena Băsescu, generalul o să zboare de la şefia partidului fix la fel ca Nae Mitroi. Iar el nu are vârsta lui Cibu, chit că este pensionar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro