Certificarea lor de către un consultant fiscal, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea, inclusă în Codul de procedură fiscală şi suspendată prin Legea nr. 162/2012, devenea aplicabilă ca urmare a încetării suspendării începând cu 1 ianuarie 2014. Astfel, declaraţiile fiscale necertificate depuse de contribuabili se înregistrează fără probleme la registratura organului fiscal. "Totodată, precizăm că prin proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicat şi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, s-a propus, printre altele, abrogarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul de procedura fiscală. De asemenea, (...) a fost schimbat conceptul cu privire la certificarea declaraţiilor fiscale astfel că această certificare a declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor fiscale rectificative, a devenit opţională", se arată în comunicatul emis de minister.