Asadar, un nene care nu a stat decat 13 zile in fruntea ministerului de Interne devine personajul zilei, omul de care avea nevoie Romania. Gestul sau de a demisiona este privit ca un act de curaj, incarcat de verticalitate. In mai putin de o ora, Dragnea devine erou national. "Domn'e, si-a dat demisia de onoare, a renuntat la functie si la bani, pentru ca nu a fost lasat sa faca treaba! Cati ministri ar fi acceptat sa-si dea demisia?", se intreaba bizonii cu televizor in sufragerie, convinsi ca il au in fata pe Toma Neprihanitu.
Un simplu gest de renuntare este, iata, apreciat de natiune, iar autorul - felicitat pentru ca si-a bagat picioarele in el de job. Mergand pe aceeasi linie, ar fi cazul ca aia care raman pe baricade, care raman sa-si bata capul cu toate nenorocirile, sa fie stigmatizati, luati cu huo si pocniti cu pietre in moalele capului. Gestul lui Dragnea nu a avut incarcatura emotionala, nu a impresionat prin nimic. In ce fel se sacrifica un nene care renunta la fotoliul de ministru, sanchi, pentru ca nu i s-au alocat destui bani, ca sa poata trafica mai bine banii din Teleorman, acolo unde a fost ales ca presedinte CJ? Nu este vorba doar despre Liviu Dragnea, caci, cum ziceam, demisia lui nu are nimic spectaculos. S-ar putea ca pe viitor sa auzim si de altii care isi dau demisia, auzi la ei, "de onoare", din motive care ar pica la prima bruma. Iar publicul se va inghesui din nou sa-i aprecieze, sa-i felicite pentru ca si-au pus palma-n cur si au plecat sa-si vada de treaba.
Demisia este un act mult prea important, pentru a fi luat la misto de indivizi precum Dragnea sau alti politruci scapatati pe Dambovita. Trebuie sa te duca mintea sa-ti dai demisia si, foarte important, sa fii al naibii de bun in jobul tau, pentru ca apoi sa fii regretat de cineva.
