Demiteri la FC Vaslui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Demiteri la FC Vaslui

Finantatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, i-a demis, marti, pe presedintele Consiliului de Administratie, Octavian Apetrei si pe directorul executiv al gruparii vasluiene, Ioan Danciu, din cauza modului in care au gestionat cazul Marius Croitoru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Pot spune doar ca au fost dati afara, iar motivele nici nu mai conteaza. In locul lui Apetrei vom cauta un tinar care sa fie capabil sa conduca un club de fotbal. Eu personal nu am timp sa ma ocup de ceea ce se intimpla la FC Vaslui pentru ca am o gramada de afaceri", a declarat Porumboiu.
Octavian Apetrei facea parte din structura de conducerea a clubului vasluian din 2002, iar din 2005 era presedintele Consiliului de Administratie. Ioan Danciu, fost arbitru international, a fost numit director executiv in toamna acestui an.
FC Vaslui risca sa-l piarda, in aceasta iarna, pe mijlocasul Marius Croitoru, dupa ce Steaua a achitat clauza de reziliere a contractului jucatorului. Transferul lui Croitoru la Steaua a fost, saptamina trecuta, subiectul unei dispute intre fostul finantator de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, si managerul general stelist Mihai Stoica. Cei doi s-au contrazis pe tema clauzei de reziliere a contractului dintre Croitoru si clubul moldovean. Porumboiu sustine ca in actul aditional al contractului se specifica faptul ca jucatorul poate pleca pentru "minim 550.000 de euro", iar Stoica spune ca a vazut actele si ca suma este in dolari. De asemenea, Porumboiu a afirmat ca Dinamo a oferit 800.000 de euro pentru Croitoru, astfel ca nu este de ajuns ca Steaua sa achite clauza de reziliere si trebuie sa negocieze cu FC Vaslui, deoarece nu este vorba de o suma fixa, ci de una minima. In replica, Mihai Stoica a sustinut ca nu este nevoie de nici o negociere, fiind suficienta achitarea sumei mentionate.
Impresarul Adrian Ilie a declarat, vineri, ca FC Steaua a achitat 550.000 de dolari, reprezentind clauza de reziliere a contractului dintre mijlocasul Marius Croitoru si FC Vaslui, iar jucatorul poate semna o intelegere cu gruparea din Bulevardul Ghencea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro