Deputaţii PDL îi cer lui Boc să evalueze activitatea ministrului Andronescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputaţii PDL îi cer lui Boc să evalueze activitatea ministrului Andronescu

Cătălin Croitoru, vicepreşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei, a acuzat-o pe Ecaterina Andronescu de faptul că nu şi-a respectat angajamentele de la preluarea mandatului, de a respecta Pactul Naţional pentru Educaţie şi de a implementa strategia din domeniu elaborată de către Comisia prezidenţială special constituită în acest scop. "Doamna Andronescu găseşte tot felul de subterfugii pentru a amâna adoptarea noului cadru legislativ. De fapt, vrea să păstreze sistemul încremenit în cutumele de până acum (...) De trei săptămâni, de dimineaţă până seara, o văd la televizor pe Ecaterina Andronescu plângându-se. M-am săturat", a declarat Croitoru în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurate marţi. Croitoru a precizat că, din cele nouă puncte ale programului de guvernare care se referă la învăţământ, niciunul nu a fost iniţiat, cu atât mai puţin finalizat.

"Suntem total nemulţumiţi de modul abramburistic în care este condus Ministerul Educaţiei", a spus, la rândul său, deputatul PDL Marius-Sorin Gondor.

Un alt motiv de nemulţumire al pedeliştilor este preconizata reducere de personal din sistemul preuniversitar. "Cea mai recentă abrambureală este masiva reducere din preuniversitar, de 20.000 de persoane. Constatăm că, pentru a nu ştiu câta oară, ministrul este total lipsit de logică şi de coerenţă. Numărul de cadre didactice din preuniversitar este determinat de numărul de elevi", a declarat viceliderul grupului PDL Doiniţa Chircu, precizând că a lipsit evaluarea necesarului de cadre didactice, fapt ce ar putea să conducă la clase supraaglomerate. În plus, o reducere atât de drastică va afecta nu numai suplinitorii necalificaţi, ci şi cadrele calificate, deoarece primii sunt numai 12.000. "Considerăm că primul suplinitor necalificat care trebuie urgent disponibilizat este Ecaterina Andornescu", a adăugat Chircu. El a vorbit şi despre faptul că disponibilizările survin după un concurs de titularizare, care va deveni inutil după disponibilizări.

În plus, Cătălin Croitoru i-a reproşat ministrului modul în care a gestionat scandalul legat de Universitatea "Spiru Haret". "Nu este normal ca un ministru să decreteze că diplomele de la Spiru Haret nu sunt valabile (...) Nu îndrepţi ilegalităţi făcând abuzuri. Există judecători şi procurori absolvenţi de Spiru Haret, care au trimis oameni la puşcărie sau i-au achitat. Ce facem, casăm sentinţele date de ei?", a spus Croitoru.

Întrebaţi dacă solicită premierului Boc demiterea Ecaterinei Andronescu, democrat-liberalii au afirmat că îi cer doar să analizeze activitatea ministrului. "Solicităm o analiză şi, pe baza ei, premierul va lua o decizie", a spus Chircu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro