Deputatul Petrea, un fel de tanti Marioara de la UNPR, dar mai penibil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Petrea, un fel de tanti Marioara de la UNPR, dar mai penibil

Iar la avansarea pe scara competenţei a deputatei Marioara Nistor, căci la ea m-am referit adineauri, a contribuit din plin nimeni altul decât deputatul Silviu Dorin Petrea, tot de la UNPR Brăila. Petrea, care a ajuns în Parlament dintr-o gravă greşeală uselistă, a purces să se laude că, după trei ani de mandat, în sfârşit a făcut şi el o mărgică. Bine, aşa crede Petrea că aducerea în UNPR Brăila a unui nene care a făcut kaiac-canoe, acum 114 ani, e o mare realizare. Individul cu pricina, pe care deputatul Petrea l-a prezentat ca pe Dalai Lama, se numeşte Nichita Sergan şi cică a fost director în cadrul Federaţiei Mexicane de Kaiac-Canoe. Bre, bine că n-a fost pilot de încercări la Ferrari, căci Petrea cred că îi ridica o statuie în mărime naturală în Parcul Monument.
Este cel puţin penibil, din punctul meu de de vedere, să te lauzi că ai cooptat un nene în partid. A, dacă l-ai fi convins pe Papa Francisc să se înscrie în UNPR Brăila, atunci da, asta era o mare realizare. Dar mi se pare jenant să vii tu, Silviu Dorin Petrea, să faci atâta caz pe marginea aducerii în partid a unui banal antrenor de kaiac-canoe. Un antrenor care la un moment dat al carierei sale s-a aflat în proximitatea marelui campion Ivan Patzaichin, dar care nu a reuşit decât câteva titluri balcanice, adică aicişa aproape, cu bulgarii, cu turcii, cu popoarele balcanice. Şi chiar dacă acest Nichita Sergan ar fi fost o legendă a sportului mondial, un supermedaliat olimpic, tot nu ar fi fost un argument decisiv că el se va descurca în noua sa carieră, şi anume cariera politică. Şi asta pentru că am văzut cu toţii ce s-a întâmplat când am ales (de fapt, ne-am ales) în Parlament cântăreţi de la Hi-Q sau interpreţi de muzică populară (vezi cazul Irina Loghin). A fost un dezastru naţional, o ruşine fără margini, căci astfel de persoane cu notorietate au dovedit că nu stăpânesc bine nici măcar gramatica limbii române, darămite să se descurce în conceperea unor legi benefice poporului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro