Derby în turul al 3-lea al Cupei României. HC Dunărea va juca în Polivalentă cu Corona Brașov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Derby în turul al 3-lea al Cupei României. HC Dunărea va juca în Polivalentă cu Corona Brașov

Sorții au decis ca în turul al 3-lea al Cupei României la handbal feminin să se dispute un derby, HC Dunărea – Corona Brașov, un meci care se anunță a fi unul spectaculos, așa cum au fost și cele din campionat între cele două combatante.

În campionat cele două formații s-au întâlnit de două ori, în ambele învingătoare fiind echipa brașoveană.

Corona s-a impus cu 34-30 la Brăila și cu 32-30 pe teren propriu.

Însă în Cupă se joacă altfel și de obicei apar surprize.

În cel de-al treilea joc direct, HC Dunărea poate câștiga și merge mai departe în competiție.

 

Programul complet al meciurilor din turul al 3-lea, stabilit pe 11 februarie, prin tragere la sorți la Federația Română de Handbal:

- HC Dunărea – Corona Brașov;

- Universitatea Craiova / CS Minaur Baia Mare - CSM București;

- HC Zalău - Gloria Bistrița / CSU Știința București;

- CS Rapid București / CS Star Mioveni - CSM Târgu Jiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro