Despre politică şi fotbal. Despre noroi de Lacu Sărat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Despre politică şi fotbal. Despre noroi de Lacu Sărat

Chipurile! În realitate, o lălăială interminabilă, un proces intentat parcă mai mult de ochii lumii, pentru un scop care, şi la acest moment, pentru mulţi este încă neclar. Primarii cică pentru banii care se colectează din taxele şi impozitele agenţilor economici din zonă şi pentru dreptul de administrare. Nu-i cred. Dacă taxele şi impozitele ar fi fost miza, interesul ambilor ar fi fost ca staţiunea să se dezvolte, agenţii economici să înflorească, astfel încât banii colectaţi să fie suficienţi încât să îndestuleze ambele comunităţi. Într-o ruină, eventual supravieţuieşti. E altceva la mijloc. Iar până când altceva-ul acesta se va "rezolva", staţiunea va muri uşor, uşor, astfel încât, la final, să nu mai intereseze pe nimeni.
Înţelegeţi cât de aberantă este chestia aceasta? Este ca şi cum dacă doi soţi ar fi în proces de custodie, ar lăsa copilul nemâncat şi nespălat cu lunile, căci, la urma urmei, nu-i aşa!?, nu se ştie cui îl va încredinţa instanţa. Ce naiba, când a fost vorba de împroprietăriri, legale sau mai puţin legale, a ştiut fiecare autoritate ce are de făcut. Când e vorba de investiţii nu se mai poate. Sunteţi incredibili!
Mergeţi, brăileni şi chiscăneni, şi-i votaţi cu ambele mâini, şi pe primari şi pe consilieri, şi apoi fuga la o baie, că vă chinuie rău reumatismul! Fie pe malul ăla neamenajat, ce seamănă mai degrabă cu o groapă de gunoi, fie direct pe plaja aia infectă, în care marele proprietar "Unita" nu s-a îndurat să investească în trei lemne din care să facă un ponton amărât. Parcă am fi în filmele cu proşti, zău! Da, domnule Boşneag, că nu ştiu dacă dumneavoastră vă mai amintiţi de mega-conferinţa aceea de presă, în care anunţaţi cu surle şi trâmbiţe că "Unita" a cumpărat plaja Lacu Sărat şi că va face mega investiţii. Am fost în sală, domnule Boşneag, şi, din ce s-a spus atunci, nimic nu s-a făcut. Dar... a fost una dintre cele mai tari privatizări din Brăila. Mi-e silă! Căci asta, pe bune, chiar n-are nicio legătură cu procesul, cu finanţările europene, cu dreptul de administrare. Are legătură strict cu incapacitatea administraţiei brăilene de a gestiona în interes public un obiectiv şi cu tupeul unor oameni de afaceri care, dacă merge fraiereala, de ce să-şi bată capul şi să consume banii. Cam asta e!
Şi tot de incapacitatea autorităţilor de a gestiona corect o problemă a comunităţii ţine şi situaţia cu CF Brăila. De data asta a CJ-ului.
S-a furat până nu s-a mai putut pe zona asta, iar acum, când braţul legii a început să scormonească, băgaţi capul în nisip ca struţul şi nu vedeţi, nu auziţi. Terminaţi cu prostiile că au mai rămas foarte puţini brăileni care iubesc fotbalul. Fotbalul e un microb, şi dacă în urmă cu 5 - 10 ani erau atâţia suporteri de umpleau stadionul, n-or fi murit cu toţii până acum. Dar, vedeţi, cuvântul magic ... STADIONUL. Cine să se încumete să se ducă în mizeria aia? Cum să-ţi duci copilul în infecţia aia? Eu, care n-am nicio treabă cu fotbalul, aş plăti măcar o dată un bilet să văd un stadion modern. Ce, parcă la Naţional Arena se duc numai microbiştii!?
Oricum e de tot râsul explicaţia voastră (că, mă gândesc, afaceri corecte ştiţi, totuşi, să faceţi) - nu mai sunt suficienţi iubitori de fotbal (că acum 2 ani erau gârlă), deci nu mai dăm bani. Păi, vă propun atunci, pentru economie şi ca să puteţi folosi voi nestingheriţi banii judeţului, să închidem şi teatrul, nu-i aşa!? Ce, toţi brăilenii iubesc teatrul? Şi pe acelaşi principiu să închidem toate instituţiile de cultură şi, eventual, şi din spitale. Că n-om fi toţi pe moarte. Iar voi, oricum, şi dacă vă doare unghia daţi fuga la Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro