Dezbatere cu «muşcături» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dezbatere cu «muşcături»

Doar cinci candidaţi la fotoliul de primar al Brăilei au onorat, ieri, invitaţia lansată de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) şi Asociaţia "Vreau să fiu liber", pe tema gestionării câinilor din municipiul Brăila. Este vorba despre preşedintele autosuspendat al Asociaţiei Pro Democraţia Brăila, Mariana Bâtcă (independent), Nicuşor Cîrîc (PRU), deputatul Silviu Petrea (PSRO), fostul arhitect-şef al municipiului Marian Ion (independent) şi deputatul Marioara Nistor (UNPR). Chiar şi aşa, acestora li s-au adăugat Lucian Căprariu, candidat independent la CLM Brăila, precum şi Aurelia Cernat, reprezentant al candidatului PND Simona Drăghincescu. De asemenea, trebuie punctat că în sala de conferinţe de la etajul 12 a Hotelului "Traian" a fost prezent şi candidatul independent la poziţia de consilier judeţean, Marian Căpăţînă, însă acesta a preferat să stea în public şi nu a luat cuvântul. Dezbaterea a început la ora 11:30 şi a fost prezidată de către Mircea Şerbănoiu, din partea FPAM şi Cosmin Cândea de la Asociaţia "Vreau să fiu liber" Brăila. "Am organizat această dezbatere pe subiectul «Programul meu privind gestionarea câinilor fără stăpân», ca urmare a declaraţiilor apărute în presă a unor candidaţi la funcţia de primar, dar şi pentru ca iubitorii de animale să îşi contureze foarte bine profilul viitorului primar, care, probabil patru ani, îi va reprezenta. Invitaţiile au fost lansate către toţi cei 13 candidaţi. Probabil că cei care lipsesc astăzi nu sunt interesaţi de acest subiect", a afirmat Şerbănoiu, la începutul întâlnirii.

Cum văd candidaţii rezolvarea problemei câinilor comunitari

Pe scurt, fiecare dintre candidaţi a avut ocazia să vorbească timp de 5 minute despre problema câinilor comunitari şi să precizeze care sunt soluţiile pentru a remedia situaţia. Deşi nu a fost invitat în mod direct, Lucian Căprariu a susţinut că s-a prezentat la întâlnire pentru a protesta în legătură cu declaraţia recentă a candidatului ALDE la Primăria Brăila, Dan Păun, care a vorbit despre amendarea drastică a celor care hrănesc patrupede pe stradă. Mai mult, pentru a-şi susţine punctul de vedere acesta şi-a adus şi un afiş în care a evidenţiat că nu cetăţenii trebuie sancţionaţi pentru eşecul administraţiei publice locale. În ceea ce o priveşte, Mariana Bâtcă a vorbit despre responsabilizarea brăilenilor să îşi înregistreze câinii, să îi sterilizeze şi să nu mai arunce pui în stradă. De asemenea, candidatul independent a mai precizat că administraţia publică locală este obligată să încerce să colaboreze cu cât mai multe ONG-uri de profil, medici veterinari şi să deschidă noi padocuri. Şi candidatul PRU, Nicu Cîrîc, a amintit despre suplimentarea numărului adăposturilor pentru câini. Acesta susţine că patrupedele ar putea fi îngrijite de voluntari în cadrul centrelor şi are şi o variantă pentru ca metoda adopţiei la distanţă să dea rezultate: colaborarea cu supermarket-urile din oraş pentru resturile alimentare aruncate, care să fie donate adăposturilor. Deputatul PSRO Dorin Petrea consideră că înainte de toate, administraţia trebuie să analizeze în ce măsură serviciul de ecarisaj şi-a făcut treaba şi cât de bine au fost gestionate cele două padocuri din municipiu. "Şi asta, în primele 6 luni de zile, după ce se termină aceste alegeri. Noi trebuie să înţelegem că acei câini care se află lângă spaţiile de joacă, spitale, grădiniţe, şcoli trebuie adunaţi în cel mai scurt timp posibil în alte padocuri decât cele care sunt acum. Ştiu că în acest moment există anumite probleme din punct de vedere al unei anchete în derulare, ca să nu-i spun altfel, referitoare la aceste două padocuri. Trebuie rezolvată foarte clar problema privitoare la ce se întâmplă acolo", a declarat Petrea. Fostul arhitect-şef al municipiului a vorbit despre faptul că oraşele Braşov, Bucureşti şi-au rezolvat această problemă, prin urmare Brăila le poate urma exemplul. Marian Ion susţine că cel mai important aspect este implicarea cetăţenilor în adopţie şi participarea la organizarea de adăposturi pentru câini. Deputatul UNPR Marioara Nistor a susţinut că înainte de orice altă acţiune trebuie făcut un inventar al câinilor din municipiu, indiferent dacă au stăpân sau nu. Abia după această etapă şi după microciparea animalelor s-ar putea trece la construcţia de noi adăposturi, susţine parlamentarul.
De asemenea, trebuie precizat că din partea PND-istei Simona Drăghincescu a venit Aurelia Cernat, consilierul acesteia pe problema câinilor comunitari, care a insistat să îi prezinte programul. Potrivit sursei citate, soluţia o reprezintă sterilizarea masivă în 3 luni de zile, astfel încât câinii să nu mai aibă timp să se înmulţească. Cernat a afirmat că pentru asta ar fi nevoie de 10 puncte de sterilizare, amplasate în zonele cu populaţie canină mare. În paralel, aceasta a propus campanii, concursuri şi oferirea de facilităţi din partea CLM pentru creşterea atractivităţii adopţiilor.
După ce şi-au prezentat ideile, candidaţii au primit câteva întrebări capcană din partea organizatorilor, legate de legislaţia în vigoare, ceea ce nu prea i-a încântat. Chiar şi aşa, trebuie punctat că nici Mircea Şerbănoiu, din partea FPAM, nu a venit cu o soluţie concretă la problema câinilor comunitari, subliniind că mai devreme de 6 ani acest lucru nu s-ar putea face.

Întâmplări amuzante la dezbatere

Poziţia participanţilor la masă a fost aranjată din timp, prin amplasarea unor cartonaşe cu numele fiecăruia dintre cei 13 aspiranţi la fotoliul de primar. Potrivit organizatorilor, ordinea a fost trasă la sorţi de către angajaţii hotelului, tocmai pentru a nu apărea discuţii. La începutul întâlnirii, cartonaşele aveau următoarea ordine: Marioara Nistor, Nicu Cîrîc, Dan Păun, Marian Ion, Silviu Petrea, Gheorghe Chiru, Mariana Bâtcă, Viorel Botea, Cristian Techiu, Simona Drăghincescu, Cătălin Boboc, Adrian Răureanu şi Marian Dragomir. Primul invitat sosit la întâlnire a fost deputatul Marioara Nistor, care însă s-a arătat deranjată de faptul că a fost aşezată în colţul mesei. După o discuţie scurtă, organizatorii i-au schimbat poziţia cu cea a lui Chiru, chiar lângă fostul său coleg de partid, Petrea. În cele din urmă, Nistor şi-a luat cartonaşul şi l-a schimbat cu cel al lui Râureanu, însă cum foarte mulţi dintre candidaţi nu au răspuns invitaţiei, într-un final UNPR-ista a ajuns să stea în celălalt colţ al mesei decât fusese aşezată iniţial. La acelaşi capitol ar mai trebui precizat că Mariana Bâtcă a întârziat la întâlnire deoarece a rămas blocată timp de 20 de minute în liftul hotelului, precum şi faptul că Partidul România Unită (PRU), a fost botezat din greşeală de către organizatori, care au scris "PRN" pe cartonaşul cu numele lui Cîrîc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro