Din culisele Festivalului "George Grigoriu" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Din culisele Festivalului "George Grigoriu"

Ultimele ecouri ale Festivalului "George Grigoriu" s-au stins. Concurentii au plecat acasa, unii cu premii, altii fara, insa, din cauza modului in care s-a facut jurizarea au fost probleme.
Bucuria ultimei seri a fost tulburata de doua intimplari care au dat o nota proasta nu festivalului, ci unor concurenti. Atunci cind s-au acordat mentiunile, tinara de numai 16 ani, Lucia Dumitrescu, a multumit publicului pentru aplauze si a declarat, cu mult aplomb, ca nu conteaza parerea celorlalti, adica a juriului, care nu i-a acordat decit mentiune. A doua intimplare neplacuta a fost lipsa concurentului care a primit locul I, Vlad Mirita. Poate ca lipsa acestuia nu ar fi fost perceputa ca o palma pe obrazul organizatorilor, daca acestia ar fi fost anuntati de faptul ca acel concurent a fost fortat de imprejurari sa plece, insa anuntul si motivarea plecarii sale au fost facute, spre surprinderea organizatorilor, chiar de concurenta Lucia Dumitrescu, intr-o maniera lipsita de orice eleganta. De fapt, Vlad Mirita era dublura unui angajat al Operei Romane care s-a imbolnavit grav in ultima clipa si tinarul a fost nevoit sa plece sa joace, dar ar fi trebuit sa gaseasca o maniera mai eleganta de a se scuza, nu prin intermediari absolut nepotriviti.

Premii stabilite de computer

Modul in care s-au stabilit concurentii i-a nemultumit chiar si pe unii membri ai juriului. De obicei, la festivaluri, fiecare membru al juriului are o fisa in care noteaza concurentii, se face un tabel centralizator cu punctajele, dupa care incep negocierile intre membri, fiecare avind cite un favorit. Negocierile dureaza uneori si toata noaptea. Astfel, dupa negocieri nu mai iese cine merita, iese cine trebuie. Acest lucru, din fericire, nu s-a intimplat la Braila. Jurizarea s-a facut in aproximativ o ora, timp in care fiecare membru al juriului a trecut in tabelul centralizator notele pe care a considerat ca le merita fiecare concurent. Dupa aceea, spre surprinderea lor, tabelul a fost luat si li s-a multumit pentru prestatie. Nici unul nu a aflat cistigatorii decit odata cu spectatorii. Din acest motiv, unii membri ai juriului au fost nemultumiti. Tabelul centralizator a fost luat de presedintele si vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu si respectiv Niculina Moisescu, care, impreuna cu presedintele juriului, compozitorul Anton Suteu, au introdus in computer punctajele, le-au adunat si au stabilit ordinea premiilor in ordinea descrescatoare a punctajelor obtinute. Nu s-a facut nici o derogare.
Acum, privind la rece zilele festivalului, putem spune ca au fost trei seri reusite, cu toate ca anumite amanunte au deranjat si poate ca organizatorii vor gasi solutii sa le rezolve la editiile urmatoare. Sonorizarea nu a mai fost la fel de buna ca anul trecut. Unii spectatori au considerat ca volumul a fost cam puternic, s-a produs de mai multe ori microfonie si, la un moment dat, in timpul recitalului lui Fuego, chiar s-au auzit paraziti in boxe. La prima editie nu s-a intimplat asa ceva. Un alt neajuns a fost numarul mic de bilete puse in vinzare si multimea invitatilor din protipendada orasului. Oricum, organizatorii au promis ca la anul toate biletele vor fi puse in vinzare. Iar ceea ce a mai deranjat a fost prezenta presedintelui Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, in interviuri la Mega TV aproape continuu. La nici un festival, niciodata, organizatorul nu a avut atitea interventii ca la Festivalul "George Grigoriu". Organizatorii au meritele lor, dar spectatorii sint mai interesati de concurenti decit de organizatori.
Daca tragem linie, festivalul a iesit bine. A reusit sa atraga atentia si televiziunilor nationale, s-a jurizat corect - un mare cistig. Brailenii s-au simtit bine in cele trei zile, au fost incintati de artificii, de atentiile oferite de organizatori tuturor gratuit - apa minerala si cafea, au apreciat invitatii adusi in recitaluri. Toate acestea s-au realizat cu multa munca, multa atentie, dar a meritat. Acest festival se situeaza in topul romanesc al festivalurilor de gen.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro