Mergi la conţinutul principal

Dinamo nu-l mai vrea pe Mihai Teja

Mihai Teja şi conducerea FC Dinamo s-au întâlnit la sediul clubului, dar nu au ajuns la un acord de încetare pe cale amiabilă a contractului.De altfel, la ieşirea de la şedinţa care s-a desfăşurat la sediul clubului preşedintele executiv Daniel Stanciu a declarat că Teja este în continuare antrenorul lui Dinamo şi că nu are în vedere contactarea altor tehnicieni pentru preluarea postului.
Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei Ligii Adeplast, după ce a pierdut meciul retur, disputat pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3.
Mihai Teja, în vârstă de 36 de ani, se află la conducerea tehnică a echipei Dinamo din ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu, numit interimar în urma plecării lui Flavius Stoican.
Cu Teja pe bancă, Dinamo a pierdut ambele meciuri din Cupa Ligii, cu Pandurii, scoruri 1-2 şi 1-3, şi partida cu ASA Târgu Mureş din campionat, scor 1-2. Tot în Liga I, Dinamo a învins, cu scorul de 1-0, pe Oţelul, la Galaţi, şi cu scorul de 3-0, pe Universitatea Cluj, pe teren propriu, acestea fiind singurele succese ale lui Teja ca antrenor al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro