Nu m-am gândit niciodată că voi putea să mint. Nu m-am gândit că îmi voi putea uita trările, sentimentele, uitările... De unde până unde trăim? De unde până unde ne amestecăm în avalanşa asta de viaţă. Încerc să descâlcesc firele nopţii în care trăim şi nu mai ştiu cine suntem... De câteva zile, câţiva oameni mor, desfrunziţi peste peisaje... Într-o ţară în care oamenii mor, fără să aibă nici un fel de supapă morală, suntem pierduţi în eternitate, iar cuvintele sunt singurele care ne dor. V-aţi întrebat vreodadă de ce vă dor cuvintele? V-aţi întrebat ce cuvinte vă dor? Se poate spune că dincolo de cuvinte sunt doar simple trăiri... Dar, ce putem spune când o femeie arde ca o torţă vie sub privirile celor dragi, iar pompierii se uită ca la ea ca la sfintele moaşte? Ce rost au cuvintele? Ce sensuri au verbele rostite sau nerostite, când cei care ne traseiază dimineţile sau zilele încondeiate de aranjamente mai mult sau mai puţin diplomatice? Dincolo de cuvinte, viaţa este în roz. În realitate, fiecare pasăre moare pe limba ei.
