Directorul Mangiurea, replică pentru Dănăilă: ”Dacă intrăm în faliment cum a intrat CET-ul, abia atunci punem în pericol populaţia din Brăila pentru că o lăsăm fără apă” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Directorul Mangiurea, replică pentru Dănăilă: ”Dacă intrăm în faliment cum a intrat CET-ul, abia atunci punem în pericol populaţia din Brăila pentru că o lăsăm fără apă”

• directorul companiei de utilităţi publice “Dunărea”, Silviu Mangiurea, a ţinut să aducă lămuriri în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de liderul PNL Brăila • potrivit directorului Mangiurea, apa nu va  fi oprită, ci îi va fi redus debitul acolo unde există datorii • contorizarea individuală ar fi soluţia pentru ca cetăţenii buni platnici să nu mai sufere din cauza celor care acumulează restanţe la facturi, însă directorul susţine că nu compania se ocupă de asemenea proiecte, ci doar asociaţiile de proprietari ar putea rezolva problema, conform legii • reticenţă există şi la administratorii asociaţiilor de proprietari dar şi în rândul cetăţenilor cu privire la contorizarea individuală •  “Acesta este viitorul”, explică directorul Mangiurea, care a oferit şi lămuriri cu privire la costul contorizării individuale pentru un apartament de 3 camere

 

După ce preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a declarat, recent, într-o conferinţă de presă că angajaţii CUP Dunărea se pregătesc să oprească apa la mai multe blocuri din municipiu, după alegerile europarlamentare, directorul companiei de utilităţi publice, Silviu Mangiurea, răspunde punctual acuzaţiilor. În primul rând, sursa citată susţine că apa nu se opreşte, ci doar îi este redus debitul, pentru a determina asociaţiile de proprietari să plătească sumele restante pentru apă-canal. În acelaşi context, Mangiurea a ţinut să mai menţioneze şi faptul că nu CUP Dunărea se ocupă de lucrările de contorizare individuală, ci această responsabilitate pică pe umerii cetăţenilor, deoarece acolo nu mai vorbim de domeniul public, ci de cel privat. Directorul a lăsat să se înţeleagă că, deşi a organizat întâlniri cu asociaţiile de proprietari pe această temă, cei care s-ar opune într-o oarecare măsură ar fi chiar administratorii asociaţiilor, pentru că se tem să nu rămână fără activitate. Lucru total mai fals, susţine Mangiurea, pentru că actuala legislaţie a asociaţiilor de proprietari prevede şi alte atribuţii, nu doar încasarea banilor pentru utilitatea apă-canal.

“Probabil că domnul Dănăilă, în vâltoarea campaniei, a uitat că dumnealui a răspuns de CUP Dunărea 4 ani. CUP Dunărea nu poate să facă această contorizare individuală decât în condiţiile legii, iar dumnealui ştie treaba asta. Legea spune clar că implementarea contorizării individuale se face numai dacă Adunarea Generală a Proprietarilor are un proces verbal cu semnăturile tuturor membrilor asociaţiei, în sensul că ei sunt de acord, că sunt cu plata la zi, iar lucrările se fac pe banii cetăţenilor, pentru că CUP Dunărea, fiind o companie cu capital de stat, legea nu-i dă voie să facă investiţii pe domeniul privat, ori contorizarea individuală este pe domeniul privat. O altă condiţie obligatorie este că această contorizare individuală trebuie făcută doar cu contoare cu transmitere de la distanţă. Noi am ajuns cu contorizarea fiecărei scări şi fiecărui bloc cu aparate de ultimă generaţie, cu  transmitere de la distanţă. Dumnealui (Alexandru Dănăilă - n.r.) trebuia să ştie, nu că nu vrea Mangiurea. Se mai spunea că noi am oprit apa. Noi n-am oprit niciodată apa, ci am micşorat presiunea sau am dat apă cu program între anumite ore, în timpul zilei. Compania trebuie să-şi recupereze banii”, a declarat Silviu Mangiurea, directorul CUP Dunărea.

 

În cartierul Viziru există proprietari care au contorizare individuală

 

Acesta a mai ţinut să clarifice şi aspectul legat de datoriile prescrise. Mangiurea a dat exemplu blocul 37 din cartierul Viziru, iar datoria asociaţiei de proprietari nu este prescrisă, deoarece nu s-au împlinit încă 3 ani. “Într-adevăr, acest bloc 37 are datorii din 2016. Dar ultima datorie din 2016 este din 31.12.2016, iar noi suntem în mai 2019, deci până în 31.12.2019 suma nu e prescrisă. Acum trebuie să înţeleagă toată lumea, noi suntem o companie cu capital de stat şi suntem verificaţi de Curtea de Conturi. Dacă mă întreabă de ce n-ai recuperat sumele sau ce ai făcut ca să recuperezi sumele, eu ce fac? Dacă dau din umeri la aceste întrebări, sunt bun de plată atât eu, cât şi Consiliul de Administraţie. Ori, cred că nimeni nu se simte bine în situaţia în care poate fi pus să plătească sute de miliarde lei vechi. Eu nu fac politică în companie şi în meseria mea. Dacă dumnealui face politică şi are membri angajaţi la noi, primeşte date eronate. Noi nu invocăm sume care sunt prescrise. Noi invocăm sumele care sunt în legalitate şi care trebuie recuperate. Dacă intrăm în faliment cum a intrat CET-ul, abia atunci punem în pericol populaţia din Brăila pentru că o lăsăm fără apă”, a adăugat directorul Mangiurea care a ţinut să mai lămurească un aspect: “Indicatorii de performanţă mi i-am îndeplinit de când sunt aici”,.

Întrebat dacă există totuşi brăileni care au optat pentru contorizarea individuală, directorul CUP Dunărea a răspuns afirmativ. Este vorba despre câţiva locuitori din cartierul Viziru care, ajutaţi de o firmă din ţară, au făcut proiectul, iar acum nu mai există probleme nici măcar cu redistribuirea pierderilor. “La 3 luni sunt neconcordanţe când se adună totalul contoarelor lor cu contoarul nostru, e vorba de 1-2 metri cubi pe care-i suportă compania. Acesta este viitorul”, a explicat sursa citată.

Silviu Mangiurea a explicat că un astfel de proiect - contorizarea individuală - ar costa în jur de 1.500 lei, cu tot cu apometru, pentru un apartament cu trei camere în municipiu. “Nu o dată am chemat toţi administratorii şi le-am spus că ăsta e viitorul, am dat şi soluţie, în sensul că dacă asociaţia e formată din 7-10 scări, iar dintre acestea 1-2 scări sunt cu plata la zi şi au intenţia să contorizeze individual, se pot separa, fac o asociaţie separată, întrunesc condiţiile legale şi singurul lucru cu care putem să-i ajutăm, dacă vor să-i ajute compania, să facem lucrări în 8-10 rate, astfel încât cetăţeanul să nu simtă la buzunar. Părerea mea este că administratorilor le e teamă că rămân fără obiectul muncii. Eu le-am spus că nu e aşa, pentru că o asociaţie nu se rezumă doar la a încasa banii pentru apă-canal şi femeie de serviciu. Acolo, lucrurile sunt mult mai complexe după legislaţia actuală”, ne-a mai explicat Mangiurea.

Întrebat despre situaţia oraşului Ianca, unde există contorizare individuală de foarte mulţi ani, directorul CUP Dunărea a declarat că la acea vreme legea era mult mai permisivă. “Doamna Stănescu, pe vremea aceea directoarea regiei judeţene de apă-canal, a avut contextul legal şi a trecut la acea contorizare individuală, dar şi cetăţenii au înţeles. N-a fost atâta zarvă şi chiar au făcut contorizare individuală. Oamenii de acolo au înţeles realitatea”, a conchis Silviu Mangiurea.

Lămuririle acestuia vin după ce liberalul Alexandru Dănăilă a declarat la începutul acestei săptămâni că imediat după alegerile europarlamentare din 26 mai, CUP Dunărea s-ar pregăti să oprească apa la mai multe blocuri care au restanţe la factura de apă-canal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro