Discuţii la Bruxelles între premierul israelian şi liderii europeni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discuţii la Bruxelles între premierul israelian şi liderii europeni

Oficialul nu a precizat cu ce lideri va discuta premierul, spunând doar că el se va duce la Bruxelles la întoarcerea de la Washington, unde se găseşte încă de duminică.

Potrivit postului de radio israelian, premierul se va întâlni la Bruxelles cu preşedintele UE, Herman Van Rompuy, precum şi cu premierii Olandei, Belgiei şi Italiei. Cât priveşte vizita lui Netanyahu la Washington, oficialul israelian nu a făcut niciun comentariu pe tema unei eventuale întâlniri cu Barack Obama.

O criză diplomatică între SUA şi Israel a izbucnit la 9 martie, când statul israelian a anunţat că va construi 1.600 de locuinţe în Ierusalimul de Est, în plină vizită a vicepreşedintelui american Joe Biden.

Israelul nu este dispus la concesii teritoriale pentru palestinieni

Guvernul israelian nu este dispus la concesii teritoriale pentru palestinieni, care nu ar constitui o soluţie în conflict, a declarat ministrul de externe. Conflictul din Orientul Mijlociu "este unul al culturilor, care nu poate fi rezolvat prin concesii electorale", a spus Avigdor Lieberman pentru Der Spiegel. "Aşteptăm acum ca americanii să facă presiuni asupra palestinienilor", a subliniat el, în timp ce SUA încearcă să relanseze procesul de pace prin negocieri indirecte, care ar urma să fie conduse de emisarul american George Mitchell. Acesta a anunţat că se va duce în regiune pentru a discuta cu premierul israelian şi cu liderul palestinian luni.

Începutul negocierilor a fost afectat de criza din relaţiile SUA-Israel, după decizia Israelului de a construi 1.600 de locuinţe în Ierusalimul de Est. "Nu am provocat pe nimeni", a spus Lieberman. Ierusalimul de Est, a cărui anexare în 1967 nu este recunoscută de comunitatea internaţională, "face parte integrantă din capitala noastră", a spus Lieberman. "Nu suntem dispuşi să negociem pe tema Ierusalimului", a subliniat el.

În altă ordine de idei, Lieberman a salutat poziţia Germaniei în dosarul iranian. Angela Merkel a spus sptămâna aceasta că ar trebui exercitate sancţiuni asupra Iranului, care "a respins" toate ofertele comunităţii internaţionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro