Discursul lui Obama: Statele Unite "întorc pagina" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discursul lui Obama: Statele Unite "întorc pagina"

Evidenţiind drumul parcurs de la sosirea sa la putere în 2009, în contextul unei crize economice mondiale, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, a cărui popularitate este în creştere, a prezentat, în tradiţionalul discurs despre Starea Naţiunii, o serie de propuneri în favoarea clasei de mijloc.
Însă aceste propuneri au şanse minime de a fi adoptate, din cauza opoziţiei republicanilor, care deţin majoritatea în ambele camere ale Congresului. Barack Obama, care a lăudat "o economie în creştere, un deficit în scădere, o industrie dinamică şi o producţie energetică în plină expansiune", a insistat, de asemenea, cu doi ani înainte de încheierea celui de-al doilea mandat la Casa Albă, asupra necesităţii unei reforme fiscale.
"Ne aflăm de 15 ani într-un nou secol. Cincisprezece ani care au început cu un atac terorist pe teritoriul nostru, care au generat două războaie lungi şi costisitoare, care au fost martorii unei recesiuni violente ce s-a extins în ţara noastră şi în lume", a declarat Obama.
"Dar, în această seară, întoarcem pagina", a spus el.
De asemenea, Obama a promis victoria împotriva organizaţiei Stat Islamic şi se declară solidar cu victimele terorismului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro