Disponibilizările de la CFR ocolesc Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Disponibilizările de la CFR ocolesc Brăila

CFR Marfă a început de ieri disponibilizările la nivel naţional, ţinta fiind aproximativ 4.800 de angajaţi. Urmează ca CFR Călători să restructureze luna viitoare alte 1.000 de posturi, iar în luna mai este programată CFR Infrastructură cu încă 2.500 de salariaţi. În plan local însă efectele acestor măsuri se diluează după cum au explicat conducerile celor 3 regionale ale CFR. De exemplu, Regionala Galaţi a CFR Călători, care are arondate 7 judeţe, inclusiv Brăila, a anunţat că vor dispărea din schema de personal 130 de persoane, în 90% din cazuri fiind vorba despre pensionări. Mai mult, niciunul dintre posturi nu vizează angajaţi din Brăila. Nici la CFR Marfă nu sunt şanse ca vreunul dintre salariaţi să fie brăileni, asta întrucât în întreaga regională de la Galaţi, cu 7 judeţe arondate, se desfiinţează doar 40 de posturi. De altfel, nici instituţiile locale care au primit notificarea de concediere colectivă, aşa cum este cazul Agenţiei de Şomaj ori Inspecţiei Muncii, nu au cunoştinţă ca vreunul dintre disponibilizaţi să fie brăilean.

Pentru CFR Infrastructură însă lucrurile nu sunt la fel de clare întrucât, aşa cum a explicat conducerea regionalei gălăţene a companiei, abia zilele următoare va fi comunicată repartizarea pe regiuni a celor 2.500 de posturi ce vor fi desfiinţate la nivel naţional.

Revenind la situaţia la nivel naţional, celor aproximativ 4.800 de angajaţi ai CFR Marfă ce sunt disponibilizaţi începând cu această săptămână li se vor acorda între 12 şi 15 salarii compensatorii, în funcţie de vechime. Alţi 1.500 de salariaţi din cadrul instituţiei şi-au dat demisia sau au ieşit la pensie şi nu vor mai primi salarii compensatorii.

Reamintim că Ministerul Transporturilor intenţionează să disponibilizeze în acest an circa 10.000 de angajaţi din cadrul CFR, majoritatea (circa 6.400 de persoane) urmând să plece de la CFR Marfă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro