DNA vrea arestarea deputatului Ioan Oltean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

DNA vrea arestarea deputatului Ioan Oltean

Ioan Oltean şi-a dat ieri demisia din funcţia de vicepreşedinte al PNL, la scurt timp după ce procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat sesizarea şefului Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.
Potrivit DNA, în 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Crinuţa Dumitrean - preşedinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru) prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul prin care un teren în suprafaţă de aproape 62.000 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Mihai Rotaru. Procurorii susţin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

Zile libere

Între timp, conducerea Camerei Deputaţilor a decis sesizarea Comisiei juridice pentru a analiza solicitările DNA privind arestarea preventivă a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, votul în plen urmând să aibă loc abia pe 9 decembrie, în contextul în care urmează mai multe zile libere. Astfel, Comisia are trei zile pentru a oferi un punct de vedere, după audierea celor doi deputaţi, însă termenul ar putea fi prelungit la 5 zile, penru a reuşi să studieze dosrul. În aceste maximum cinci zile nu sunt luate în calcul şi cele două zile libere de la începutul săptămânii viitoare, de Sfântul Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Naţională (1 Decembrie). Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor se aşteaptă, astfel, ca deputaţii jurişti să întocmească raportul pentru cele două solicitări abia la finalul săptămânii viitoare, joi sau vineri.
Purtătorul de de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, a anunţat că PNL va vota la vedere în favoarea încuviinţării arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu. „Votul nostru va fi la vedere, chiar cu părere de rău, pentru încuviinţarea solicitărilor justiţiei, ca de fiecare dată. (...) Orice eveniment de genul acesta afectează imaginea unui partid politic în condiţiile în care membri săi sunt solicitaţi să ofere explicaţii sau sunt reţinuţi la Parchet", a spus Stroe. Stroe a precizat că, potrivit statutului, odată cu arestarea membri PNL sunt suspendaţi automat din această calitate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro