Doar Guvernul poate tranşa litigiul Galaţi - Brăila în problema celor o mie de hectare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar Guvernul poate tranşa litigiul Galaţi - Brăila în problema celor o mie de hectare

Primăria Galaţi spune că singura modalitate ca Brăila să recupereze ce-a mai rămas din mia de hectare de pe raza Vădeniului este ca Guvernul să dispună în acest sens. Şansele de reuşită într-un astfel de demers par însă mici, dat fiind faptul că în continuare vecinii se declară doritori să extindă proiectul imobiliar cartier "Dimitrie Cantemir". Sau cel puţin aşa susţine autoritatea gălăţeană.
În răspunsul Primăriei Galaţi, solicitat de redactorii "Obiectiv" pe tema închirierii în scopuri agricole a terenului rămas neutilizat din mia de hectare luată în 2002 din judeţul nostru, primarul Marius Stan arată că, deocamdată, proiectul imobiliar nu este închis, fiind în continuate alocate fonduri pentru construirea de noi blocuri. "În perioada 2005 - 2006 s-au finalizat un număr de locuinţe construite cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi destinate închirierii familiilor tinere din municipiul Galaţi. Astfel, în 2005, au fost construite 84 de locuinţe ANL(...) În 2006 au fost finalizate în cartierul Dimitrie Cantemir şi au fost repartizate 163 de locuinţe (...) Pentru anul 2007 au fost alocate fonduri pentru construcţia prin ANL a 450 de locuinţe destinate închirierii familiilor tinere. Pentru acest an au fost alocate fonduri pentru construcţia a 96 de locuinţe destinate închirierii prin ANL. (...) Vă informăm că proiectul este încă activ, urmând în funcţie de fondurile disponibile să se extindă construcţiile", se arată în răspunsul semnat de edilul Galaţiului. Întrebat dacă nu era firesc ca terenul pe care nu-l foloseşte pentru extinderea cartierului Cantemir să-l fi redat comunei Vădeni, Stan a precizat că doar Executivul poate decide pe această chestiune. "Vă învederăm că trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a Consiliului Local, prevedere expres dispusă de art. 9 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 (privind bunurile proprietate publică - n.r.)".
În ce priveşte decizia închirierii unui lot de 656 ha din mia de hectare de la Vădeni, primarul Galaţiului a explicat că, potrivit aceleiaşi legi, este permisă exploatarea respectivului teren prin hotărâre a Consiliului Local.
Reamintim că luna trecută, consilierii municipali din Galaţi au aprobat, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre care reglementează procedura organizării unei licitaţii pentru închirierea a peste 650 ha de teren pe raza judeţului Brăila, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 750 lei/ha/an. Terenul cu pricina face parte dintr-un lot de circa 1.000 ha, pe raza comunei Vădeni, care în 2002, prin Hotărâre de Guvern, a fost dat ÎN PROPRIETATE municipiului Galaţi, cu destinaţia expresă "construcţii de locuinţe şi utilităţi sociale".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro