"Doar liberalismul poate aduce bani repede, pentru sănătate" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Doar liberalismul poate aduce bani repede, pentru sănătate"

Aceasta este părerea consilierului judeţean PNL, dr. Petru Pavel Ganciu, referitoare la cât şi cum se poate implica un preşedinte în reformarea sistemului sanitar românesc şi care ar fi metodele prin care s-ar putea ajunge la un nivel care să mulţumească populaţia.

Rep - Care este situaţia actuală a sistemului de sănătate din România?
Petru Pavel Ganciu - Sistemul sanitar se găseşte în impas financiar, cauzat de situaţia economică nefericită a României de azi, criză dublată de cea politică. Există datorii enorme la nivelul spitalelor, ce implică o aprovizionare defectuoasă cu medicamente, şi întârzieri în plata diverselor chirii şi a utilităţilor. În afară de asta, există din ce în ce mai mulţi pacienţi cronici şi acuţi, a căror stare se datorează sărăciei şi care din această cauză ajung din ce în ce mai târziu la doctor şi forţează locaţiile sanitare să le asigure îngrijiri mai scumpe. Bolile sunt aceleaşi, indiferent cât de bogat sau sărac e sistemul, iar noi suntem obligaţi să tratăm toţi oamenii în mod egal. Deci, suntem nevoiţi să tratăm afecţiuni din ce în ce mai grave, la bolnavi din ce în ce mai mulţi şi să mai tratăm şi starea economică a individului, iar toate astea se reflectă în costuri. Iar când situaţia ţării e cea care e, sistemul sanitar e atacat din toate părţile, aşa că acum a ajuns în colaps.
Rep - Ce s-ar putea face în aceste condiţii, pentru revitalizarea sistemului sanitar?
Petru Pavel Ganciu - Eu sunt membru PNL de 16 ani şi ştiu că PNL a avut mereu, la nivel central, un departament pentru probleme de sănătate, din care am făcut şi eu parte la un moment dat. Diferenţa între politicile de sănătate, că sunt ele sociale, social - democrate sau liberale, nu prea există, diferenţa o reprezintă modul în care abordează fiecare problematica economică a ţării pentru a ajunge cât mai repede la o stare de sănătate convenabilă a populaţiei. Astfel, PNL şi Antonescu doresc să respecte directiva comunităţii europene şi anume ca pe tot teritoriul UE toţi membrii acesteia să fie trataţi la fel. Iar ca asta să fie o realitate, este nevoie să se aloce 6 - 7% din PIB fondului de sănătate.
Rep - Ce alte măsuri se pot lua?
Petru Pavel Ganciu - Trebuie să se îmbunătăţească medicina de urgenţă, prin creşterea numărului de unităţi de primiri urgenţe. E nevoie de un număr mai mare de staţii de ambulanţe la nivel judeţean. De asemenea, pentru că în România există mai multe case de asigurări de sănătate, se doreşte unificarea acestora pentru ca accesibilitatea la serviciile de sănătate să fie echitabilă pentru toţi cetăţenii. Mai e nevoie şi de apariţia caselor private de sănătate, pentru care există deja cadru legislativ. Şi nu în ultimul rând, trebuie să se găsească sursele financiare pentru a se opri exodul profesioniştilor din sănătate în alte ţări.
Rep - Are preşedintele ţării mijloacele necesare pentru a reforma sistemul medical?
Petru Pavel Ganciu- În sănătate, reformele şi progresele nu se fac din 4 în 4 ani, ci pe termen lung. Trebuie să fie continuitate. Antonescu a înţeles acest lucru şi chiar îşi doreşte să facă asta. El poate convinge Parlamentul că este nevoie de reformă şi că există şi calea potrivită. Parlamentul urmează apoi să modifice legislaţia în vigoare în aşa fel încât să ducă la îmbunătăţirea sistemului de sănătate. Totul se leagă. În momentul în care există voinţă politică atât din partea preşedintelui cât şi a ţării, lucrurile pot merge foarte repede şi bine. PNL are capacitatea de a implementa proiecte care să ducă la redresarea ţării, iar sănătatea, ca şi celelalte domenii, va beneficia de acest lucru. Doar liberalismul poate aduce bani repede, pentru sănătate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro