Doctorii unei societăţi bolnave | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doctorii unei societăţi bolnave

Robert Negoiţă a luat Bac-ul abia la 31 de ani, când era deja pe cai mari în afaceri şi în politică, dar asta nu l-a împiedicat ca imediat după să facă şi două facultăţi private plus un doctorat. Acum, aceeaşi universitate care i-a acordat titlul de doctor în 2012 a constatat că lucrarea lui Negoiţă este plagiată, propunând retragerea titlului de doctor.
Un aspect care nu l-a supărat pe marele doctor: „Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmpla. Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această <<modă>> a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă!". Adică nu prin furt - pentru că plagiatul înseamnă, în definitiv, tot un fel de furt.
Şi nici nu avea de ce să se supere - nici măcar pentru că a fost prins. Cel puţin din acest punct de vedere, Negoiţă s-a plasat deasupra fostului său şef politic, Victor Ponta, care continuă şi acum să nege vehement evidenţa şi să conteste verdictul de plagiat.
Şi, deşi nu regretă şi că a copiat, măcar recunoaşte că obţinerea unui doctorat devenise o „modă" în lumea politicii. O modă care nu doar că i-a făcut pe mulţi dintre politicienii care abia leagă două vorbe coerent să-şi dorească un doctorat, dar care - cel mai grav - a permis unor asemenea politicieni aproape semi-analfabeţi chiar să devină doctori.
Mai exact, problema nu e că aceşti politicieni s-au vrut a fi doctori, ci că au obţinut cu extrem de mare uşurinţă un asemenea titlu ştiinţific. Moda a fost consacrată de cei care au permis apariţia pe bandă rulantă a acestor doctori semi-analfabeţi. Cadre universitare respectate, care au aruncat în derizoriu ideea de doctorat pentru care unii chiar muncesc şi învaţă de-şi tocesc creierii. Acelaşi gen de profesori universitari care au permis unor infractori condamnaţi să devină peste noapte scriitori la foc automat.
În mod normal, asemenea indivizi ar trebui ejectaţi din sistemul de învăţământ românesc. Poate că sunt nişte somităţi în domeniul lor, dar moral sunt nişte nimeni, ca şi doctorii şi scriitorii pe care i-au creditat. Doctori în prostie, în minciuni, în şpagă ori în favoruri. Doctorii unei societăţi bolnave şi o societate îmbolnăvită de asemenea doctori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro