Donaţie de paturi la Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Donaţie de paturi la Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean

• este vorba despre şase paturi cu comandă electrică donate la începutul anului de Asociaţia de Sprijin şi Binefacere din România, ca urmare a unei discuţii cu deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă • parlamentarul a emis un comunicat de presă în care îşi manifestă speranţa că reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale vor continua să sprijine cu dotări de acest gen Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

 

Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că a reuşit să atragă atenţia unui ONG asupra problemelor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila conducând astfel la o donaţie importantă. Mai exact, Secţia de Oncologie a primit de la Asociaţia de Sprijin şi Binefacere România, la începutul anului, o donaţie care a însemnat şase paturi de spital cu comandă electrică, saltelele şi echipamentul aferent bunei funcţionări a acestora. Potrivit unui comunicat de presă emis de parlamentarul brăilean, donaţia a fost posibilă ca urmare a implicării sale în mod direct. Aceasta a povestit că a contactat reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale şi le-a expus situaţia existentă la spitalul judeţean, ajungându-se astfel la donaţia paturilor extrem de importante pentru pacienţi. Mai mult, Ioniţă şi-a manifestat speranţa că acesta este doar începutul unei colaborări cu ONG-ul respectiv, deoarece în spital mai sunt multe secţii care au nevoie de ajutor.

“Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila este una dintre cele mai aglomerate, iar condiţiile nu sunt de natură să asigure confortul pacienţilor. Pentru că ştiu foarte bine ceea ce se întâmplă acolo, am încercat să mă implic, în dorinţa de a schimba ceva, de a le îmbunătăţi un pic starea oamenilor şi aşa aflaţi în suferinţă. Am luat legătura cu Asociaţia de Sprijin şi Binefacere România, am explicat situaţia de la Brăila şi am găsit multă deschidere la domnul doctor Cristian Anton Vintilescu, preşedintele Fundaţiei, care a înţeles că pacienţii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de sprijin. Personal, consider că îmbunătăţirea condiţiilor de cazare în această secţie este importantă pentru starea bolnavilor şi dă o mână de ajutor şi personalului medical. Eu sper ca această donaţie să fie doar începutul unei colaborări cu Asociaţia de Sprijin şi Binefacere România, pentru că sunt şi alte secţii din spital care au nevoie de condiţii mai bune pentru pacienţi, dar există şi alte nevoi la Secţia de oncologie”, a declarat Ioniţă.

În acelaşi comunicat de presă se specifică şi faptul că parlamentarul brăilean a făcut, în decursul activităţii sale, mai multe intervenţii şi interpelări către miniştrii sănătăţii, atunci când bolnavii de cancer s-au confruntat cu criza medicamentelor necesare supravieţuirii, dar şi pentru implementarea unor programe naţionale de prevenţie a unor forme de cancer “la care România se află pe un nedorit loc fruntaş în Uniunea Europeană”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro