Doru Damian are solutii pentru problemele pensionarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doru Damian are solutii pentru problemele pensionarilor

Candidatul PSD in Colegiul II pentru Deputati, Doru Damian, aduce in discutie problema pensionarilor, problema despre care reprezentantii partidelor de dreapta doar simuleaza grija, dupa opinia sa. Acesta considera ca guvernele de dreapta, care s-au succedat la conducerea tarii dupa 2004, au ocolit cit de mult au putut rezolvarea problemei pensiilor si ca numai atacul frontal al PSD, le-a determinat sa ia unele masuri de imbunatatire a vietii pensionarilor: "Reamintesc ca initial, atit PNL cit si PDL s-au opus din toate puterile majorarii pensiilor, dar sub presiunea fortelor de stinga si in special a PSD, a sindicatelor si organizatiilor de pensionari, au fost nevoite sa accepte aceasta realitate, iar prin forta parlamentarilor nostri a trebuit sa cedeze si sa accepte necesitatea majorarii pensiilor. Ca ulterior, cu aroganta, au incercat si incearca sa isi insuseasca un capital politic important, acesta reprezinta un aspect care a fost judecat la alegerile locale si care, cu certitudine, va fi taxat in continuare si la alegerile parlamentare ce vor avea loc in perioada imediat urmatoare. Falimentul dreptei pe acest segment s-a demonstrat prin faptul ca majorarea pensiilor a fost inghitita, practic, de cresterea aberanta a preturilor, ca efect al unei politici economice necorespunzatoare, agravata de criza economica mondiala".
Damian remarca faptul ca in ultimul timp, popririle pe pensii datorate creditelor neplatite au crescut semnificativ, iar fenomenul se afla in plina expansiune, fapt care ar trebui sa ingrijoreze autoritatile. "Aceste lucruri determina PSD sa-si asume din nou o politica realista, corecta si coerenta in materie de pensii si pensionari, rezervisti, veterani si vaduve de razboi, exprimata in oferta politica ce se va materializa printr-un progam de guvernare propriu, pentru perioada 2009 - 2012 si in perspectiva, astfel incit aceasta categorie sociala importanta sa traiasca decent. In acest sens, vom lua toate masurile care se impun pentru imbunatatirea situatiei tuturor categoriilor de pensionari, prin lucruri concrete, din care enumar acordarea celei de-a XIII-a pensii, dublarea pensiilor pentru agricultori, corelarea cresterii pensiilor cu evolutia inflatiei si decontarea biletelor de transport pe calea ferata, pentru calatoriile neefectuate in cursul anului". Candidatul PSD are si o solutie pentru obtinerea finantarii necesare sustinerii masurilor descrise mai sus: "Multi isi pun intrebarea, legitima, daca bugetul va putea suporta un asemenea efort, sens in care, pe linga bugetul asigurarilor sociale, voi aminti doua surse de finantare si anume - majorarea TVA la produsele de lux, de la 19% la 25% cit si reintroducerea Fondului National de Solidaritate de 1%, din profitul marilor companii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro