Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Un şofer a fost depistat de poliţiştii din oraşul Făurei în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat pe raza localităţii. Cosmin C., în vârstă de 18 ani, din municipiul Constanţa, aflat la volanul unui autoturism "VW Golf", a fost oprit în trafic de poliţişti pentru control. În urma verificărilor, aceştia au stabilit că maşina avea autorizaţia de circulaţie expirată încă din 21 ianuarie 2014. "Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat", a precizat insp. pr. de poliţie Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro