A doua rundă de consultări a preşedintelui cu partidele: luni - PSD şi PNL, marţi - UDMR, UNPR, ALDE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A doua rundă de consultări a preşedintelui cu partidele: luni - PSD şi PNL, marţi - UDMR, UNPR, ALDE

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor politice parlamentare, pe care îi invită la o nouă rundă de consultări pentru desemnarea premierului, PSD şi PNL fiind chemate luni seară, iar marţi - UDMR, ALDE, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la o nouă rundă de consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane.

Luni, de la ora 18.00, vor avea loc consultări cu reprezentanţii Partidului Social Democrat, iar de la ora 19.00 cu cei ai Partidului Naţional Liberal.

Consultările vor continua marţi, începând de la ora 11.00, cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. De la ora 11.30 sunt invitaţi reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), de la 12.00 - cei ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), iar de la ora 12.30 - cei ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

O primă rundă de consultări ale preşedintelui Iohannis cu reprezentanţii partidelor, după demisia Guvernului Ponta, a avut loc joi şi vineri. În prima zi a consultărilor au avut loc discuţii cu PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, iar în cea de a doua zi cu UNPR şi ALDE.

Tot vineri, şeful statului a avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu 20 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai protestatarilor.

În declaraţiile de presă susţinute vineri după-amiază, preşedintele Klaus Iohannis declara că o singură rundă de consultări nu este suficientă şi că va convoca noi discuţii cu partidele, fiind posibil ca până la sfârşitul săptămânii să existe o concluzie.

"O singură rundă de consultări de data aceasta nu este suficientă pentru că situaţia este specială, nu este nici pe departe suficient un nume, acesta este un lucru relativ simplu. Ceea ce vrem este să ne înţelegem asupra unei abordări. Concluzia mea este că majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate, sunt dispuşi să discute despre un guvern tehnocrat. Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un guvern politic. Este o noutate. De aceea niciun partid nu a venit cu un nume de prim-ministru", a declarat Iohannis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro