Drăghincescu ameninţă CUP «Dunărea» cu plângeri penale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drăghincescu ameninţă CUP «Dunărea» cu plângeri penale

Consilierul local independent Simona Drăghincescu a anunţat ieri că va depune plângere penală împotriva Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila dacă apa va fi oprită în blocurile ameninţate cu debranşarea din cauza datoriilor acumulate. Aceasta nu crede că cei de la CUP "Dunărea" îşi pot justifica urgenţa de a încasa sumele restante de 10 ani, în condiţiile în care contractele prevedeau debranşarea de la apa rece după 3 luni de neplată. "În secunda în care CUP Dunărea va îndrăzni să facă această manevră, mă rog, de înţeles până la un punct, eu voi depune plângerea penală pe care am pregătit-o deja. Să vedem cum o să justifice ei când în prag de sărbători şi nu numai, după 10 ani, vor să-şi recupereze sumele prescrise", a declarat Drăghincescu, în cadrul conferinţei de presă. Totodată, consilierul a explicat că, din punctul său de vedere, o posibilă rezolvare a unor astfel de situaţii ar veni doar în condiţiile existenţei contorizării externe. Simona Drăghincescu s-a arătat pregătită să ia măsuri, spunând că întregul episod nu este altceva decât o strategie de imagine a primarului Aurel Simionescu. Aceasta a ţinut să anticipeze că primarul va da dispoziţii conform cărora debranşarea în pragul sărbătorilor de iarnă va fi amânată, iar acest lucru îl va face să fie văzut ca personajul bun în toată povestea. "Eu cred că este o manevră de imagine a lui Simionescu. Este un alt scenariu (...). O să fie o persoană bună şi cu sufletul mare în toată afacerea asta şi nişte persoane rele, care vor acţiona împotriva cetăţenilor. Persoanele rele vor fi cei de la CUP Dunărea pentru că îndrăznesc să-şi recupereze datoriile, iar cei care vor fi buni vor fi cei care vor da dispoziţie şi vor spune «Nu întrerupeţi apa pentru că sunt sărbătorile!»", susţine independenta.

Simionescu: "Există şi o nesimţire din partea unor asociaţii care vin, semnează şi după aia uită"

Pe de altă parte, primarul Aurel Simionescu a ţinut ieri, să aibă şi el o replică vizavi de problema datoriilor la întreţinere. Acesta a afirmat că există posibilitatea amânării opririi apei de la robinet până anul viitor, dar în anumite condiţii. "Iau în calcul să se amâne până după sărbători, diferenţiat (n.r. debranşarea). Păi dacă noi suntem încă în situaţia cu unele asociaţii care nu îşi plătesc nici măcar factura curentă, ce să facem?", a declarat Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Totodată, primarul a subliniat că o mare parte din vină o au şi asociaţiile de locatari care nu îşi respectă înţelegerile făcute. "Eu ştiu că primarul e vinovat de toate, dar este o relaţie contractuală pe care dumnealor o au. O să vedem, vom analiza discuţia respectivă, dar există şi o nesimţire, scuzaţi-mi expresia, din partea unor asociaţii care vin, semnează şi după aia uită. Nu se pune problema că nu au îndeplinit sumele şi în loc de 4.000 au dat 3.800, nu se întâmplă nimic. Au semnat şi au plecat. (...) Asta este problema pe care o avem. Nu este vinovat CUP Dunărea că administratora pe care ei au numit-o a fugit cu banii. Nu se poate să fie aşa. Relaţia Companiei de Utilităţi este cu asociaţia respectivă, nu cu cetăţeanul X, cetăţeanul Y, sau Z", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro