Dragomir e prima opţiune, dar tot Simionescu candidează | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragomir e prima opţiune, dar tot Simionescu candidează

Evident, ca persoană care aproape am făcut băşici la degete tot scriind că Simionescu nu e un primar suficient de bun pentru vremurilor pe care le trăim, anunţul retragerii sale nu poate decât să mă bucure. Problema este, însă, că eu nu sunt atât de sigur că vom scăpa atât de uşor de Simionescu. Ar fi prea frumos, cred eu, ca un amărât de Cod de Conduită, făcut de cei din PSD, să îl scoată la pensie pe Aurel Simionescu. Eu unul nu cred o iotă din ceea ce spun şi, mai ales, promit că fac pesediştii. Aşa că, până când nu voi vedea negru pe alb că Simionescu nu s-a înscris din nou în cursa pentru Primăria Brăila, refuz să înghit ca pelicanul vestea retragerii din cursă a actualului primar.
Nici PSD Brăila nu are interesul să scape de Simionescu, oricât l-ar săpa fostul ministru Mihai Tudose pe actualul primar. Şi asta pentru că, oricât de machiavelic ar fi Tudose, ştie şi el că singurul capabil în acest moment să câştige primăria din partea PSD este Simionescu. Nu vedeţi că, în ciuda trecutului său comunist, Simionescu încă se bucură de încredere şi simpatie în rândul electoratului brăilean? Într-o ţară normală, Simionescu nu ar fi prins nici măcar un mandat, darămite să fie pe mai departe popular după ce a stat 8 ani la putere, timp în care nu s-a evidenţiat prin mare lucru (ba dimpotrivă), dovadă că Brăila pare în continuare încremenită în timp.
O fi Tudose cum o fi, dar prost sigur nu este. Iar dacă nu este prost, cu siguranţă el vrea să meargă cu un candidat câştigător la primărie, ca să se poată lăuda apoi la Bucureşti că Brăila a rămas în continuare a PSD-ului. Deputatul Marian Dragomir e băiat bun, am văzut că iubeşte porumbeii, dar mai mult nu poate. Cred că Boboc de la PNL şi-a frecat palmele de bucurie când a auzit că Dragomir ar putea să îi fie contracandidat la primărie, gândindu-se pe bună dreptate că aşa are şi el o şansă să câştige. Serios, cu Dragomir aruncat în luptă de cei de la PSD, Cătălin Boboc are mari şanse să câştige alegerile pentru primărie.
Nu am informaţii din interior, dar eu cred că până în primăvară „lustraţia" care s-a făcut acum în PSD va fi cosmetizată, astfel încât vechii tovarăşi (gen Aurel Simionescu) să poată candida din nou. În concluzie, poate că Dragomir este prima opţiune la alegerile din 2016, dar de candidat probabil că va candida tot Simionescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro