Drumul Mării, sufocat de bălării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drumul Mării, sufocat de bălării

• vegetaţia a năpădit şanţurile de pe marginea drumului, fapt ce îi poate pune în pericol pe şoferii care nu cunosc zona şi care ar vrea să tragă pe dreapta, ieşind în afara carosabilului • problema a fost supusă atenţiei conducerii Consiliului Judeţean de consilierul Cătălin Iordache, însă se pare că nu va avea o rezolvare prea curând

 

N-au trecut nici 10 ani de când s-au finalizat lucrările de reabilitare a Drumului Mării - şoseaua dintre Viziru şi Mihai Bravu, limita cu judeţul Ialomiţa, - iar aspectul cu care îi întâmpină această rută pe şoferii aflaţi în tranzit spre Litoral este unul de-a dreptul jalnic. Senzaţia lipsei de interes a administratorilor acestui drum este dată nu doar de gropile formate în carosabil, ci mai ales de vegetaţia care a acaparat cu totul cele două şanţuri laterale destinate colectării apelor pluviale. Şanţurile în cauză sunt destul de adânci, iar în prezent, pe porţiuni foarte lungi, sunt complet mascate de bălării. Chiar şi câţiva pomi au reuşit să prindă rădăcini şi să crească, în ciuda faptului că şanţurile sunt betonate. Problema nu este doar una de aspect ci ţine şi de pericolul ce îi pândeşte pe şoferii din alte judeţe care, neştiind de existenţa acelor şanţuri ascunse în vegetaţie, s-ar putea răsturna cu maşina dacă, forţaţi de vreo împrejurare neprevăzută, ar fi nevoiţi să tragă pe dreapta şi să iasă în afara carosabilului.

Chestiunea a fost ridicată şi de consilierul judeţean Cătălin Iordache, în cadrul unei şedinţe recente de consiliu. Acesta l-a interpelat pe preşedintele CJ, Francisk Chiriac, întrebându-l de ce nu se ocupă angajaţii nou înfiinţatului serviciu de întreţinere a drumurilor judeţene, de cosirea ierbii din acele şanţuri betonate.

“Domnule preşedinte, pe Drumul Mării există de-a lungul drumului, după cum bine ştiţi, nişte şanţuri de beton foarte adânci. Ele sunt mascate acum de vegetaţie, care cred că are peste 1 metru înălţime. Nimeni nu ştie ce este în stânga sau în dreapta. Oricine care nu cunoaşte drumul şi iese de pe carosabil, din diferite motive, riscă să cadă într-un şanţ, că nu se vede. Am înţeles de la dumneavoastră că avem un fel de serviciu care ar putea să taie iarba respectivă.  Dacă tot am făcut serviciul ăla... Poate ar putea să taie iarba, că nu cred că e complicat”, a spus Iordache.

În replică, preşedintele Chiriac a răspuns că situaţia nu este chiar aşa de tragică pe cât o prezintă consilierul Iordache, în sensul că vegetaţia nu este prezentă pe toată lungimea şanţurilor. Chiriac a mai precizat că Serviciul de Întreţinere Drumuri nu dispune de prea mulţi angajaţi, iar cei pe care îi are la dispoziţie în momentul de faţă sunt angrenaţi şi în acţiunile de reparaţii prin plombări a drumurilor judeţene.

Serviciul din subordinea CJ dispune de mai multe utilaje performante, iar două dintre acestea au montată câte o motocositoare de mare capacitate, capabilă să taie vegetaţia de pe acostamentul drumurilor. Vicepreşedintele CJ Ionel Epureanu ne-a declarat că, din luna mai şi până în prezent, s-au făcut cosiri de-a lungul a circa 200 kilometri de drumuri judeţene, iar în urmă cu câteva zile s-a făcut o astfel de acţiune şi pe marginea Drumului Mării. Aceasta nu a însemnat, însă, şi curăţarea şanţurilor de pe cele două laturi. “Utilajele pot cosi doar pe teren drept, nu şi în interiorul şanţurilor. Acolo se poate face doar manual, dar deocamdată nu dispunem de suficienţi angajaţi pentru o astfel de operaţiune. În momentul de faţă se află în curs de atribuire un contract multianual pentru întreţinerea drumurilor, care prevede şi curăţarea şanţurilor aflate de-a lungul drumurilor judeţene. Cu utilajele noastre nu putem acoperi tot necesarul de reparaţii a reţelei de drumuri judeţene, care se întinde pe câteva sute de kilometri. Din acest motiv este nevoie de un astfel de contract, ce va fi semnat cu o firmă privată, în urma unei licitaţii. Deocamdată, procedura este blocată de contestaţii”, ne-a explicat Epureanu.

În concluzie, bălăriile din şanţurile de pe marginea Drumului Mării vor putea creşte nestingherit în continuare!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro