Conducerea CJ Brăila a ţinut să informeze primarii din judeţ în legătură cu tronsoanele de drumuri judeţene pe care se va interveni anul viitor. Mai exact, vineri, în cadrul întâlnirii cu şefii de oraşe şi comune din Brăila, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Viorel Mortu, a punctat câteva dintre intervenţiile la drumurile ce sunt prioritare în viitorul apropiat, din punctul său de vedere. Primul menţionat a fost Drumul Judeţean 255A, considerat drum strategic, deoarece constituie cea mai scurtă legătură rutieră între Dunăre şi Siret. Viorel Mortu a făcut referire la asfaltarea porţiunii dintre localitatea Cotu Lung şi Drumul Naţional 23. "Acest drum a fost început în 2008 şi neterminat. Ca să fiu foarte clar, e un şantier declanşat, însă nefinalizat. Vrem să îl încheiem din două motive: în primul rând că trebuie să se încheie drumul naţional. În al doilea rând, o să oferim în primăvară zona din Lunca Siretului, împreună cu primăria din Siliştea, ca zonă de agrement pentru vreun particular sau către persoane cu bani, care vor dori să dezvolte acolo turismul local. Este o iniţiativă bună a primăriei şi o sprijinim. Asfaltăm şi apoi dăm Lunca Siretului într-o zonă foarte bună pentru turism, loc de campare, de picnic", a declarat sursa citată. Alături de Silviu Nisipeanu, directorul executiv al Direcţiei Tehnice a CJ, Viorel Mortu a mai punctat că al doilea drum prioritar în 2016 pentru administraţie este sectorul DJ 212A - Insula Mare a Brăilei. "Anul acesta, prin bani veniţi pe Ordonanţa 28 (n.r. - alocări de fonduri de la Ministerul Dezvoltării) s-a continuat în Baltă de la rampa de intrare în insulă, încă vreo 5 - 6 km cu fel de fel de adăugiri, dar în două etape diferite. Avem bani pentru a face în continuare încă vreo 20 km. Mai rămân 16 km pe care îi vom face sigur prin banii CJ Brăila, astfel încât să ne oprim în Primăria din Măraşu. Aceasta este prima etapă şi sunt bani destui să încheiem axa Măraşu", a mai completat Viorel Mortu.
Drumuri prioritare pentru CJ Brăila în 2016
Alte sectoare de drum considerate prioritare anul viitor, potrivit sursei citate sunt: DJ211B (zona Victoria - Mihai Bravu), sectorul Bărăganul - Victoria (covor asfaltic), segmentul Colţea - Chichineţu - Ciocile pe DJ 211C, drumul care leagă Cireşu - Lişcoteanca (zona Batogu - Ioneşti - intersecţia cu drumul 211 până în satul Lişcoteanca), DJ203 (covor asfaltic în zona Scărlăteşti - Dudescu), 5 km de drum în zona comunei Vădeni (de la DC10 până la Răzanca), DJ202A (zona Latinu - Scorţaru Nou - Gemenele - Movila Miresii) şi DJ221 (Gemenele - Râmnicelu - Constantineşti - Şuţeşti). Pe lângă acestea, administraţia judeţeană le-a promis primarilor şi alte câteva intervenţii la capitolul pietruiri şi plombări de drumuri.