• HC Dunărea joacă returul din EHF cu HC Gomel din Belarus • în partida tur brăilencele s-au impus cu 27-15
Duminică, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Brăila se va disputa meciul retur din turul al doilea al Cupei EHF dintre HC Dunărea şi HC Gomel. În partida tur din Belarus formaţia antrenată de Costică Buceschi şi Cristian Preda a câştigat la 12 goluri diferenţă, 27-15 şi este deja calificată în turul al treilea al competiţiei. Însă staff-ul tehnic şi handbalistele şi-au propus acelaşi obiectiv şI în partida retur de la Brăila.
“În acest joc vom da credit jucătoarelor care au evoluat mai puţin în ultimele partide, însă obiectivul rămâne acelaşi, victoria. Avem asigurată calificarea în turul al treilea al Cupei EHF, astfel că gândurile noastre se îndreaptă deja spre partida de campionat de la Braşov. Acolo vom avea un meci foarte greu. Revenind la meciul de duminică, eu sper ca publicul brăilean să fie lângă noi şi să ne susţină, iar noi vom face totul în teren pentru a oferi un frumos spectacol handbalistic”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.
În partida tur din Belarus pentru HC Dunărea au marcat Bianca Tiron 5 goluri, Timea Tătar 5, Mădălina Zamfirescu 4, Gabriela Perianu 3, Ana Maria Tănăsie 3, Aneta Pârvuţ 2, Nataşa Krnic 2, Andreea Lipară 2, Alexandra Orşivschi 1, iar de la gazde principala realizatoare a fost Oxana Artamonova cu 4 reuşite.