Mergi la conţinutul principal

Dunărea Gropeni a învins FC Tufeşti în ultimul derby din 2011

Etapa a doua a returului, a 15-a a campionatului Ligii a IV-a, a programat şi ultimul derby din 2011 din acest eşalon, Dunărea Gropeni - FC Tufeşti. Meciul s-a derulat într-un ritm alert, cu ocazii de o parte şi de alta, însă la pauză tabela a rămas nemodificată, cu toate că gazdele au beneficiat şi de un penalty în minutul 19. Cătălin Bogdan a ratat lovitura de la 11 metri, însă în repriza a doua Dunărea Gropeni a reuşit să marcheze de două ori şi să câştige ultimul derby din acest an.
Cu un rezultat surprinzător, 3-3, s-a încheiat partida de la Traian dintre lideră, Victoria Traian, şi Voinţa Găiseanca, însă gazdele au făcut contestaţie pentru substituirea unui jucător de la formaţia vizitatoare, astfel că verdictul final va fi dat de către Comisia de Disciplină a AJF.
Victorii categorice au obţinut Fortino Ianca şi Voinţa Vişani, pentru care Alin Radu a marcat patru goluri, în deplasările de la Siretul Vădeni şi respectiv Viitorul Galbenu.
CS Făurei, pentru care Georgian Moise şi Liviu Butiseacă au marcat două goluri spectaculoase, a câştigat cu 4-1 în deplasare la Avântul Mircea Vodă, iar Sportul Chiscani s-a impus cu 1-0 pe terenul nou promovatei Voinţa Şuţeşti.
Conform aşteptărilor, Victoria Cazasu, pentru care Tănase a marcat cinci goluri, a realizat scorul etapei, 8-3, în partida cu "lanterna roşie" a campionatului, Victoria Deduleşti.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 15-a:
Viitorul Galbenu - Voinţa Vişani 3-7 (1-3)
Ţuţuianu (min. 7), Ş. Feraru (min. 76, 77) / Radu (min. 20, 56, 68, 88), Dobrică (min. 25, 53), Nazâru (min. 40)
Avântul Mircea Vodă - CS Făurei 1-4 (0-2)
Bălan (min. 62) / Ciucă (min. 8), Cristea (min. 25), Moise (min. 50), L. Butiseacă (min. 82)
Siretul Vădeni - Fortino Ianca 1-6 (0-2)
Zăgan (min. 55 - autogol) / Postolea (min. 16), Stănciulescu (min. 25), S. Butiseacă (min. 54), Predescu (min. 65, 75), Gatiu (min. 83)
Victoria Traian - Voinţa Găiseanca 3-3 (1-0)
Stan (min. 40), V. Ion (min. 80, 90) / Ciubotaru (min. 50), Barbu (min. 530, Bădără (min. 62)
Voinţa Şuţeşti - Sportul Chiscani 0-1 (0-0)
Gheorghiţă (min. 49)
Dunărea Gropeni - FC Tufeşti 2-0 (0-0)
Matei (min. 51), Mogoş (min. 58)
Victoria Cazasu - Victoria Deduleşti 8-3 (4-2)
Sârbu (min. 14), Piaşu (min. 34), Bădilă (min. 38), Tănase (min. 40, 54, 75, 86, 89) / Oprişan (min. 6), Stanciu (min. 12, 56)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro