După Steliana, vine Stelian | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

După Steliana, vine Stelian

Membrii CJ Brăila au votat ieri în unanimitate validarea mandatului de consilier al PPDD-istului Stelian Muşat. Acesta şi-a depus jurământul de credinţă, completând astfel locul rămas vacant după excluderea din partid a Stelianei Eftimie. Interesant este faptul că Muşat a intrat în rândurile consilierilor judeţeni tocmai de pe poziţia 17 a listei cu care PPDD s-a înscris în alegerile locale din 10 iunie 2012, ca urmare a excluderii altor patru membri din partid. "Prin adresa nr. 139/2014 Organizaţia Judeţeană Brăila a Partidului Poporului - Dan Diaconescu a înaintat Consiliului Judeţean propunerea de validare a mandatului de consilier al domnului Stelian Muşat - următorul supleant, confirmând că acesta este membru al PPDD. Comisia de validare verificând propunerea susmenţionată precum şi Hotărârile nr. 185/14.08.2013 şi 208/07.10.2013 ale Biroului Naţional de Coordonare al PPDD privind excluderea din partid a domnilor Costache Bălăceanu, Dumitru Drăgan, Petrică Stancu, Emilian Munteanu - supleanţi pe lista cu care PPDD a participat la alegerile locale din 10 iunie 2012, a validat mandatul de consilier judeţean al d-lui Stelian Muşat", se arată în raportul proiectului de hotărâre. Potrivit preşedintelui interimar al PPDD Brăila, Ivan Cristian, Muşat s-a născut în 1956, este de profesie inginer şi în prezent lucrează ca instructor auto. "Stimaţi colegi, să îl felicităm pe noul nostru coleg, să îi urăm sănătate, putere de muncă alături de noi pentru a duce la îndeplinire mandatul ce i-a fost încredinţat", a declarat preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, după depunerea jurământului de către proaspătul consilier.
Reamintim că, în luna martie, membrii CJ Brăila au aprobat constatarea încetării înainte de expirarea duratei normale, a mandatului pentru trei consilieri judeţeni din partea PPDD - Gabriel Musceleanu, Steliana Eftimie şi Vasile Anghelache, ca urmare a excluderii lor din partid. Aceştia au atacat în instanţă decizia, însă atât în cazul lui Musceleanu cât şi al Stelianei Eftimie soluţia a fost de respingere a contestaţiei, singurul dosar care încă mai aşteaptă un verdict fiind cel al lui Vasile Anghelache. În luna iunie, locul lui Musceleanu a fost ocupat de PPDD-istul Ernest Mocanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro