E oficial: Tramvaiele circulă din nou pe Dorobanți începând de luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

E oficial: Tramvaiele circulă din nou pe Dorobanți începând de luni

* anunțul a fost făcut de primarul Marian Dragomir care a afirmat că în acest weekend s-au făcut o serie de probe cu tramvaiele pe Bulevardul Dorobanților și nu au fost identificate probleme * Primăria va organiza mâine o conferință de presă alături de reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională, pentru a puncta, printre altele, că proiectul privind modernizarea Bulevardului Dorobanților este considerat eligibil și că municipalitatea nu trebuie să returneze nimic Uniunii Europene

 

 

Veste mare în privința proiectului legat de modernizarea Bulevardului Dorobanților. Tramvaiele vor intra în circulație pe această arteră, începând de luni dimineață. Potrivit primarului Marian Dragomir, municipalitatea a depășit cu succes problemele pe care le-a întâmpinat în trecut privind acest proiect, investiția este considerată eligibilă, astfel că de luni tramvaiele vor reintra în circuit.

Este adevărat. S-au făcut probe cu tramvaiul pe Dorobanți sâmbătă și duminică. Probele au fost ok. Unii dintre cetățenii Municipiului Brăila chiar au postat pe internet fotografii cu tramvaiele pe Dorobanți. Cert este că de luni dimineață, conform programului normal, tramvaiele vor începe să circule pe Dorobanți pe termen nelimitat”, a declarat Dragomir.

Primăria Municipiului Brăila organizează mâine, la ora 12:00, o conferință de presă cu participarea Agenției de Dezvoltare Regională pentru a anunța faptul că proiectul Bulevardul Dorobanților a fost finalizat fără ca Municipiul Brăila să trebuiască să restituie vreo sumă către Uniunea Europeană. Potrivit lui Dragomir nu se vor mai impune penalități.

Tot cu această ocazie, extrem de încântat, Dragomir ne-a informat că Primăria a depus deja un proiect pe fonduri europene pentru a achiziționa 10 tramvaie noi, care vor circula și pe Bulevardul Dorobanților.

Vom reveni.

Foto: Nu esti din Braila daca...

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro