Echipa mobilă de vaccinare, tot mai solicitată în județul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipa mobilă de vaccinare, tot mai solicitată în județul Brăila

* urmare a solicitărilor transmise de primăriile comunelor Roșiori și Bărăganul, conform unui comunicat de presă emis de Prefectura Brăila, caravana de vaccinare va ajunge săptămâna acesta în cele două UAT-uri * de la începutul campaniei de vaccinare a populației, până la această dată, în județul nostru s-au imunizat, cu cel puțin o singură doză, peste 140.000 de persoane

 

Echipa mobilă de vaccinare este tot mai prezentă în județul Brăila! Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Brăila, caravana vaccinării a ajuns ieri în comuna Râmnicelu, unde au fost inoculate 73 de persoane. Conform aceleiași surse, în urma unor solicitări transmise de primăriile Roșiori și Bărăganul, echipa mobilă de vaccinare va ajunge miercuri și joi în cele două unități administrativ teritoriale. Astfel, miercuri, 17 noiembrie, echipa mobilă va ajunge în comuna Roșiori, pentru desfășurarea activității de imunizare a tuturor persoanelor eligibile cu vârsta de peste 12 ani, în intervalul orar 10.00-13.00, la sediul de pe strada Trandafirului, numărul 32. Campania de vaccinare în județ va continua joi, 18 noiembrie, la Bărăganul, la dispensarul din localitate, pentru desfășurarea campaniei de imunizare a populației, în intervalul orar 10.00-13.00.

Instituția Prefectului precizează că, în ambele situații, transportul personalului va fi asigurat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, echipa fiind însoțită și de o ambulanță SMURD, iar vaccinurile disponibile vor fi cele de la Pfizer și Johnson & Johnson.

Zilele trecute, echipa mobilă de vaccinare a ajuns și în comuna Dudești, unde au fost imunizate 108 persoane, o acțiune  la care a participat  și conducerea Prefecturii Brăila.

Cât privește situația vaccinării la nivel de județ, conform unor informații puse la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, până la această dată, în județul nostru s-au vaccinat, cu cel puțin o singură doză, peste 140.000 de persoane.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro