Eclipsa se va produce între orele 13.33 şi 19.30, când Luna va intra în penumbra, umbra şi apoi din nou în penumbra Pământului. Însă eclipsa se va vedea în totalitate doar în Asia şi Australia. Din America de Nord, Europa şi Africa se va vedea pe jumătate - americanii vor vedea prima jumătate, în timp ce din România se va vedea cea de-a doua jumătate, potrivit Observatorului Astronomic din Capitală.
Astfel, pentru România, Luna va răsări sâmbătă de la ora 16.30, când va fi acoperită de umbra Terrei, până la 16.56. Apoi se va putea vedea cum Luna iese din umbră, începând cu ora 16.57, până la 18.18, când va intra în penumbră. Întrucât penumbra este transparentă, se poate considera, din punct de vedere vizual, că eclipsa a luat sfârşit. Din punct de vedere geometric însă, eclipsa se va termina la ora 19.30, când Luna va ieşi complet şi din penumbră.
