ECONOMIC: Câştigul mediu lunar al unui salariat TAROM va creşte în 2012 cu 5%, la aproximativ 5.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Câştigul mediu lunar al unui salariat TAROM va creşte în 2012 cu 5%, la aproximativ 5.000 lei

Câştigul mediu lunar al unui salariat TAROM va creşte în acest an cu 5%, la aproximativ 5.000 lei, în timp ce numărul angajaţilor va fi mai mic cu 139, la 2.196, de la 2.335 în 2011.

Câştigul mediu lunar pe salariat va fi în 2012 de 4.967 lei, potrivit bugetului TAROM publicat în Monitorul Oficial. Câştigul mediu lunar al unui salariat influenţat de bonificaţii şi bonusuri în lei sau natură va ajunge la 5.109 lei.

În 2011, câştigul mediu pe salariat a fost de peste 4.700 lei, iar numărul salariaţilor prognozat a fost de 2.335, astfel că în 2012 se estimează o reducere a numărului personalului cu 6%.

Transportatorul aerian şi-a bugetat pentru 2012 venituri de 1,2 miliarde lei, la cheltuieli totale de 1,43 miliarde lei. Cheltuielile cu investiţiile vor fi de 72,4 milioane lei.

Pierderea estimată pentru 2012 este de peste 187 milioane lei.

Compania aeriană TAROM va fi privatizată în luna iunie, termenul pentru publicarea prospectului pentru vânzarea a cel puțin 20% fiind luna mai, se precizează într-un document al FMI. La scurt timp de la vânzarea pachetului de acțiuni, vor fi numiți membrii consiliului de administrație și managerul privat.

În decembrie 2011, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a semnat cu asocierea S.S.I.F. Carpatica Invest şi S.S.I.F. Swiss Capital contractul pentru intermedierea ofertei publice secundare de vânzare a 20% din pachetul de acţiuni prin Bursa de Valori București al companiei aeriene TAROM.

Documentul publicat pe site-ul FMI arată că transportatorul trebuie să aibă în vedere și un program de restructurare care să cuprindă măsuri privind rutele și structura flotei, dar și reduceri de costuri prin renegocierea contractelor, reduceri voluntare de personal, etc.

Pe de altă parte, se are în vedere sporirea veniturilor prin strategii alternative de vânzări şi optimizarea politicilor de preţuri, prin dezvoltarea de strategii pentru liniile noi spre Europa de Est în colaborare cu partenerii SkyTeam și vânzarea de produse de marcă TAROM.

Documentul face referire și la renegocierea contractului cu Globeground pentru a reduce costurile de handling.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro